Precipitații mixte și intensificări ale vântului în întreaga țară

O informare meteo de precipitații mixte și intensificări ale vântului, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru întreaga țară, va intra în vigoare miercuri, la ora 9,00, și va fi valabilă până joi, la ora 22,00.

Se vor semnala predominant ninsori în Moldova, dar și lapovițe și ploi, temporar, în Dobrogea, Muntenia și Transilvania. În noaptea de miercuri spre joi (18/19 martie), vor cădea precipitații mixte și în Oltenia, iar joi, 19 martie, acestea se vor semnala îndeosebi în nord-estul, sudul și centrul teritoriului.

De asemenea, în zona de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare la munte și în Dobrogea, Moldova și Bărăgan, cu viteze la rafală de până la 55-65 km/h.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă marți.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.