Vanghelioanele, făcute pe șpaga lui Vanghelie!
Procurorii susțin că edilul sectorului 5 a plătit din șpăgi amenajarea sediului de campanie al lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale din 2009.
„Privind alte modalităţi, adiacente, prin care Dumitru Marin a achitat comisionul cerut de inculpat, acestea, în reţinerile parchetului, sunt: realizarea ori plata de lucrări de renovare şi amenajare a spaţiilor comerciale folosite de SC Fashion Brand Management SRL, altor spaţii, între care sunt enumerate sediul de campanie al candidatului Partidului Social Democrat la alegerile prezidenţiale din anul 2009, sediul aceluiaşi partid situat în cartierul Cotroceni (imobil str.Obedenaru, proprietate a SC Calex Business Grup SRL), sediul aceluiaşi partid din sectorul 5 birouri din primărie, strângerea, contra cost, de semnături necesare înregistrării unui candidat la alegerile europarlamentare din anul 2014, suportarea cheltuielilor inculpatului Vanghelie Marian Daniel la anumite restaurante, sponsorizarea unor manifestări de partid (ex. –revelionul de la Romexpo)”, se arată în referatul procurorilor prin care au cerut arestarea lui Marian Vanghelie.