DNA: Udrea nu ar fi fost la minister când a primit geanta
Procurorii DNA susțin că la Ministerul Dezvoltării Regionale nu există o condică sau o altă evidență privind prezența Elenei Udrea în sediul ministerului la data când se presupune că a primit o geantă cu 900.000 de euro de la Adrian Gărdean, prin intermediul lui Gheorghe Nastasia.
Cu privire la prezența inculpatei Udrea Elena Gabriela în sediul ministerului la data de 06.10.2011, din relațiile comunicate de Ministerul Dezvoltării Regionale, rezultă că nu există o condică sau o altă evidență privind prezența demnitarilor. Inculpata a semnat acte și a participat la activități oficiale în zile de 5 și 7.10.2011, iar la data de 08.10.2011 s-a aflat într-o delegație în străinătate”, se arată în referatul procurorilor.
Precizarea vine după ce avocații Elenei Udrea au declarat că aceasta nu a fost în sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în ziua de 6 octombrie 2011, când se presupune că a primit o geantă cu bani de la Adrian Gărdean, intermediar fiind Gheorghe Nastasia, secretarul general al MDRT.