Ponta regretă demisia lui Radu Mazăre

0

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat vineri că îi pare rău de ceea ce i se întâmplă primarului Constanței, Radu Mazăre, și a adăugat că, totuși, înțelege gestul acestuia de a demisiona, informează Agerpres.

„Sincer, îmi pare rău de ce i se tot întâmplă și are și el dreptate. Dar, asta e, trebuie să mergem mai departe”, a declarat Ponta la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PSD este un partid complexat, așa cum a afirmat Radu Mazăre, Ponta a spus: „Complexat nu e. O să-l sun eu, dar cine mai are curaj să vorbească la telefoane în ziua de azi?”.

Ponta nu a dorit să comenteze dacă demisia lui Radu Mazăre din funcția de președinte al Organizației Județene PSD Constanța are vreo legătură cu modificările din viitorul statut al formațiunii social-democrate. „Asta e o altă discuție. Chiar îmi pare rău de ce i se întâmplă și chiar nu am avut niciodată nicio chestiune publică. Dacă vreodată am avut ceva de reproșat, o fac în privat. Dar cred într-adevăr că stilul ăsta în care nu poți să stai nici la primărie, nici nicăieri, toată ziua apare o altă problemă, chiar îl înțeleg”, a spus Victor Ponta.

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a anunțat joi seară că a demisionat de la șefia organizației județene a PSD, rămânând un simplu membru al formațiunii politice.

El a susținut că, până la vară, va renunța și la funcția de primar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.