Procurorii au finalizat Dosarul ”Nana”

0

S-a finalizat ancheta „Nana”. Procurorii de la Parchetul General pot trimite dosarul NANA către instanţă. Potrivit România TV, 11 persoane vor ajunge în faţa judecătorilor. Acuzaţii sunt legate de modul în care s-au făcut retrocedările. Dacă aceste persoane vor fi găsite vinovate, judecătorii vor anula şi hotărârile prin care acele persoane au fost improprietărite. Asta înseamnă că acel contract de vânzare cumpărare în urma căruia Ioana Băsescu a devenit proprietară pe terenurile de la Nana va fi anulat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că a început urmărirea penală împotriva a 11 persoane în dosarul care are ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana.

O parte dintre aceste persoane au avut anterior calitatea de suspecți, iar acum sunt inculpați.

„În continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus la data de 11 martie 2015 punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Neagu Marius Gelu şi Dobre Marian sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălare a banilor, conflictul de interese şi fals în declaraţii;
Dobre Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, spălare a banilor şi conflict de interese;
Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Enciu Domnica şi Negoiţă Daniela sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor;
Tudorache Nicolae sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, spălare a banilor şi fals în declaraţii;
Ştolea Georgică sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor.
Totodată, la data de 11 martie 2015, faţă de inculpaţii Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Dobre Marian, Neagu Marius Gelu, Dobre Gheorghe şi Preda Simona Alina, s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile”, se precizează într-un comunicat al Parchetului General.

Inculpaţii Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian şi fostul primar comunei Nana Budeşteanu Dumitru (în prezent decedat) sunt acuzaţi că în perioada 2005 – 2010, au iniţiat, constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Preda Simona Alina, Dobre Gheorghe, Preda Vasilica, Enciu Domnica şi Negoiţă Daniela, fapte urmate de săvârşirea de infracţiuni care au avut ca rezultat retrocedarea de terenuri prin eludarea dispoziţiilor legale în materie.

De asemenea, în comunicat se precizează că în aceeaşi perioadă, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, în calitate de membri ai Comisiei de fond Funciar Nana, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite, inculpaţii Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian şi Dobre Gheorghe, în unele situaţii, cu ajutorul inculpaţilor Preda Simona Alina, Preda Vasilica, Enciu Domnica, Tudorache Nicolae și Negoiţă Daniela, nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod defectuos acte în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate în numele unui număr mare de persoane (cca. 100), fapte care au cauzat prejudicierea domeniului privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate.

„În realizarea scopului vizând retrocedarea de terenuri, inculpaţii au utilizat diverse manopere frauduloase, inclusiv falsificarea unor înscrisuri dintre care enumerăm: procese verbale de şedinţă, cereri de retrocedare, declaraţii pe propria răspundere, acte de stare civilă ori copii de pe acestea, declaraţii olograf, diverse adrese. Ulterior validării ori emiterii titlului de proprietate, în scopul ascunderii originii ilicite, au transferat, au determinat ori au ajutat la transferul dreptului de proprietate asupra unor terenuri retrocedate, totodată au săvârşit acţiuni care au avut ca rezultat dobândirea, deţinerea şi folosirea de bani şi terenuri cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni”, se specifică în comunicat.

Ioana Băsescu are terenul de la Nana pus sub sechestru, în aceeaşi situaţie aflându-se peste 100 de săteni. Decizia a fost luată în dosarul în care procurorii cercetează modul în care s-au făcut retrocedările de terenuri din comuna din Călăraşi.

În vara anului trecut, procurorii au început ancheta penală împotriva mai multor persoane suspectate că nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte împroprietăririle cu pământ din comuna Nana. Mai multe persoane sunt urmărite penal în această cauză, procurorii susţinând că aceştia se fac vinovaţi de constituire de grup infracţional, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals şi uz de fals.

Deşi nu sunt suspectaţi de comiterea unor fapte penale, o parte din săteni s-au trezit cu terenurile puse sub sechestru de către procurorii care vor ca situaţia juridică a terenurilor să nu se complice şi mai mult în urma unor acte de vânzare-cumpărare. Printre aceştia se află şi Ioana Băsescu, ea urmând să fie audiată ca martor în dosar.

Fiica fostului preşedinte al României a contestat în instanţă decizia de punere sub sechestru, însă a pierdut. Sechestrul face ca vânzarea terenului să fie imposibilă pe perioada cât bunul respectiv este indisponibilizat. Pe de altă parte, Ioana Băsescu neagă că ar intenţiona să vândă terenul de la Nana, chiar dacă ofertele primite au variat între 5.400 şi 6.000 de euro pe hectar, sume ce i-ar fi adus un profit consistent. „Am primit oferte să-l vând, dar nu mă interesează. Terenul este cultivat, l-am luat pentru agricultură. Nu-l vindem”, a declarat Ioana Băsescu.

În schimb există informaţii potrivit cărora terenul Ioanei Băsescu de la Nana e de vânzare. Un olandez trimis la Nana de fostul consilier prezidenţial, Adrian Rădulescu, a vizitat de curând locul. Omul care se ocupă de afacere susţine că preţul cerut de Ioana Băsescu sare de şase mii de euro pentru fiecare din cele 290 de hectare.

Potrivit unei discuţii cu o persoană care se ocupă de terenul Ioanei Băsescu din Călăraşi, Ioana Băsescu vrea să vândă cele 290 de hectare de teren agricol de la Nana cu peste 6.000 euro hectarul.

Ca şi în cazul achiziţiei, de vânzare se ocupă tot fostul consilier prezidenţial Adrian Rădulescu. Primii potenţiali cumpărători au fost nişte olandezi.

„Plimbarea olandezilor până la terenul respectiv a fost una de pomină. I-am dus pe ăia cu tractorul, cu „650”. I-am pus unul peste altul! Făcuse fii-miu uruială cu el! I-a umplut de praf! Asta e! Dacă vreţi, bine, dacă nu…”, a povestit fermierul.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.