Zegrean: Unii sunt cu caprele, alții cu câinii

0

Câinele preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, un ciobănesc german cu păr scurt, a câştigat, sâmbătă, titlul de campion naţional la o expoziţie canină de frumuseţe care are loc în judeţul Bistriţa-Năsăud.

Câini din opt ţări pot fi admiraţi, sâmbătă şi duminică, în satul Dorolea din comuna Livezile, unde au loc cinci expoziţii chinologice.

Sâmbătă, la manifestări a fost prezent şi preşedintele CC, Augustin Zegrean, al cărui câine a participat la expoziţia canină de frumuseţe.

„Am un singur câine, Cris von Bistritz, face parte din rasa Ciobănesc german cu păr scurt, are un an şi trei luni, adică e junior. Astăzi (sâmbătă – n.r.) a ieşit campion naţional. Am mai avut înaintea lui un câine din aceeaşi rasă, dar nu prea mergeam cu el la expoziţii fiindcă era foarte agresiv şi nu suporta pe nimeni în jurul lui decât pe noi. Acesta e mai cuminte. L-am dat la şcoala de dresaj şi e foarte bine acum. L-am adus să văd dacă el corespunde standardelor rasei şi ne oprim aici. Are valoare pentru el acest titlu de campion, fiindcă poate fi reproducător, să facă pui care să fie de rasă”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, scrie Știripesurse.

Întrebat de ce a ales această rasă, el a spus că aceşti câini nu sunt răi, ci „foarte afectuoşi, cuminţi, uşor de dresat”.
„Ne potrivim foarte bine. De altfel, aşa se şi spune, că omul şi câinele încep să se asemene. Nu mi-aş face probleme să mă duc cu el la Curte, dar nu ştiu dacă şi colegii mei ar aprecia. Unii cu caprele (Toni Greblă – n.r.), alţii cu câinii. Oricum, el are şi câini, din câte ştiu eu. Transmitem un mesaj de dragoste faţă de animale şi faţă de lume în general. Eu nu am o problemă, chiar îl iubesc, deşi am fost criticat atunci cu eutanasierea. Trebuie făcută ordine, nu poţi să îi laşi pe stradă, nu se poate”, a spus Zegrean.
În ce priveşte legea privind eutanasierea câinilor, Augustin Zegrean a spus că actul normativ a fost apreciat la nivel internaţional.

„A fost prima decizie care a apărut în cea mai tare revistă de drept constituţional din lume, în ICON, care apare în America, la Universitatea New York. S-a considerat atunci că e pentru prima oară în lume când s-a pus în discuţie dreptul animalelor la viaţă. Revista a fost de partea noastră. Au spus că e un bun început şi vor urmări să se continue cu asta. Nu doar în România sunt probleme cu câinii. Sunt probleme, în general, în ţările sărace. La Bucureşti, de exemplu, după ce s-a dat acea lege nu mai sunt probleme. Nu am auzit că legea nu s-ar aplica. Dacă s-au liniştit lucrurile, s-a calmat lumea, înseamnă că lucrurile funcţionează”, a spus Augustin Zegrean.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.