Stentul Flow-Diverter poate vindeca anevrismul cerebral

O femeie în vârstă de 59 de ani, diagnosticată cu anevrism celebral, a fost operată cu succes, corectându-i-se afecţiunea prin montarea stentului Flow Modulation Device. Procedura minim invazivă realizată reprezintă o intervenţie de ultimă oră în România. Procedura de corectare a anevrismului cerebral prin montarea stentului Flow Modulation Device are loc sub anestezie generală.

După ce anestezia se efectuează, se realizează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă arterială care are forma unui tub subţire de plastic. Ulterior, se administrează heparina (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenţiei).

În teaca arterială se introduce un cateter, iar pe acesta un microcateter prin care este livrat stentul cu ajutorul căruia se va redirecţiona fluxul sangvin astfel încât circulaţia să aibă loc  printr-un circuit corect, eliminându-se astfel riscul ruperii anevrismului cerebral.

“Pacienta avea un anevrism de segment cavernos pe artera carotidă internă dreaptă (neoperabilă prin tehnici chirurgicale clasice), iar noi am montat un stent de tip flow diverter cu ajutorul căruia am deviat fluxul de sânge din interiorul anevrismului (sacului anevrismal) în artera carotidă internă. Procedura a durat 2 ore şi a decurs fără niciun fel de incidente, iar pacienta va fi externată în 24 de ore. Procedura este permanentă, are o medicaţie stabilită pentru următoarele trei luni şi vom efectua un control post intervenţiei la finalul tratamentului. Stentul este de generaţia a 3-a şi este realizat de o companie germană, reprezentând ultima tehnologie în acest domeniu la nivel mondial.” a spus Dr. Ştefăniţă Dima, medic primar radiolog la Centrele de Excelenţă ARES, acesta fiind şi primul medic din România cu o diplomă europeană în neuroradiologie intervenţională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.