Întâlnire tensionată între Merkel și Tsipras

0

O întâlnire tensionată a avut loc între liderii german şi grec. Premierul elen, aflat în vizită la Berlin, i-ar fi cerut omologului său Angela Merkel să facă în aşa fel încât Uniunea Europeană să deblocheze o nouă tranşă de ajutor către Atena. Un alt subiect delicat de pe agenda discuţiilor a fost cel al despăgubirilor pe care Grecia le cere Germaniei pentru crimele de război naziste.

Premierul grec de extremă-stânga, Alexis Tsipras, se află în prima sa vizită la Berlin, relatează Romaniatv.net. În cursul discuţiilor cu Angela Merkel, el ar fi avertizat că ţara sa riscă să intre în insolvenţă în următoarele săptămâni, dacă nu va primi o tranşă de bani europeni. Banii au fost blocaţi pentru că Guvernul de la Atena nu a prezentat Bruxelles-ului propuneri coerente de reformă. Răspunsul lui Merkel a fost, însă, destul de dezamăgitor pentru greci. „Guvernul grec, împreună cu instituţiile îndreptăţite, vor discuta despre ce reforme vor fi implementate. Vreau să subliniez Germania nu este instituţia care decide dacă programul de reformă este corect”, a răspuns Angela Merkel.
Cu toate acestea, Tsipras a dat asigurări că dialogul cu Merkel a fost constructiv. „Această întâlnire este foarte importantă pentru a ne înţelege mai bine. Nu există altă cale decât cea a dialogului”, a declarat premierul grec.
Discuţiile au fost umbrite şi de subiectul despăgubirilor pe care Atena le cere Germaniei pentru perioada nazistă. Tsipras a ridicat problema şi în timpul conferinţei de presă comune cu Merkel. Aceasta a răspuns, însă, că dosarul este închis din punct de vedere politic şi legal.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.