Schimbări în conducerea Petrom

0

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a anunţat schimbări la nivel de conducere. O nouă femeie a fost promovată în directoratul companiei, în condiţiile în care CEO al Petrom este de asemenea o femeie- Mariana Gheorghe.

OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol și gaze din Sud Estul Europei, a anunțat numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea în funcţia de membru al Directoratului OMV Petrom responsabil cu activitatea de Downstream Gas, începând cu 17 aprilie 2015, ca urmare a încetării mandatului lui Cristian Secosan.

Numirea Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea a avut loc în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom din data de 24 martie 2015. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul de Supraveghere a adoptat redenumirea segmentelor de activitate ale OMV Petrom, fără a modifica modul de organizare a companiei. Decizia a fost luată pentru a reflecta denumirile segmentelor de activitate la nivelul grupului OMV şi pentru a facilita astfel comparabilitatea rezultatelor financiare raportate în sistem IFRS.

Astfel, segmentul de Explorare şi Producție devine Upstream, segmentul de Rafinare şi Marketing devine Downstream Oil iar segmentul de Gaze şi Energie devine Downstream Gas.

Lăcrămioarei Diaconu-Pinţea lucrează în cadrul companiei de 17 ani și a fost implicată în proiectul centralei electrice Brazi încă de la început.

„Odată cu această numire mă bucur sa subliniez diversitatea Directoratului OMV Petrom, 40% fiind reprezentat de femei și de asemenea faptul că români care s-au dezvoltat în cadrul companiei si al Grupului OMV sunt acum parte din managementul la vârf”, a declarat Gerhard Roiss, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere OMV Petrom.

Lǎcrǎmioara Diaconu-Pinţea, 41 de ani, a absolvit Finanțe in cadrul ASE București in 1997 şi a absolvit un program MBA la Wirtschaftsuniversität Wien (Universitatea de Economie din Viena) in 2009. Ea şi-a început cariera în OMV Petrom în 1998 in cadrul departamentului de Strategie, Planificare si Dezvoltare.

Ulterior a deţinut diverse poziţii de management în cadrul OMV Petrom, de la Director Dezvoltare Corporativă cu atribuţii în Fuziuni şi Achiziţii, Strategie şi Relaţia cu Investitorii la Director al Unităţii de Afaceri Electricitate, de la crearea acesteia în octombrie 2007. În perioada ianuarie 2012 – septembrie 2013, Lăcrămioara a fost Vicepreşedinte Relaţia cu Investitorii în cadrul Grupului OMV. În prezent este responsabilă pentru Business Support Explorare si Producție in cadrul OMV E&P Gmbh în Viena.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.