Seară de poezie și muzică dedicată lui Nichita Stănescu
Marți, 31 martie 2015, ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Odeon (Calea Victoriei 40 – 42, sector 1) din Bucureşti, va avea loc o ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Odeon.
Seara de poezie și muzică dedicată poetului Nichita Stănescu (1933-1983), de la a cărui naștere se împlinesc, pe 31 martie, 82 de ani, va include o serie de evenimente:
Vernisajul expoziției cu titlul Nichita și prietenii;
Lansarea volumului Nichita Stănescu – Vin perşii, mamă!, Armonii poetice (carte + CD), ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, cu o prefaţă de Lucia Fetcu, apărut la Editura Karta-Graphic, Ploieşti. Volumul va fi prezentat de Mircea Coloșenco;
Actorii Teatrului Odeon: Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Sabrina Iașchevici, Marius Damian vor susține un recital din creația poetului Nichita Stănescu.