PNL sesizează CCR pentru votul din Senat în cazul Șova

0

Partidul Național Liberal va sesiza vineri Curtea Constituțională a României pentru decizia Senatului de a respinge cererea de arestare preventivă și reținere a senatorului Dan Șova.

PNL a hotărât să sesizeze CCR. Sesizarea CCR va fi depusă în cursul zilei de mâine (vineri — n.r.). Avem numărul de semnături necesare, peste 40 de semnături ale senatorilor PNL, în urma cărora se va formula cererea de neconstituționalitate”, a declarat, joi, prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

El a precizat că sesizarea de neconstituționalitate care va fi adresată CCR are două capete de cerere.

„Solicităm să se constate neconstituționalitatea art. 173 din Regulamentul Senatului, în care se prevede că Senatul decide cu votul secret al majorității membrilor săi. Solicităm CCR să constate neconstituționalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Șova și să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii, stabilit în conformitate cu articolul 2 din Constituție, care stipulează că hotărârile se aprobă cu majoritatea deputaților sau senatorilor prezenți”, a spus Orban.

El i-a transmis un mesaj senatorului social-democrat: „Șova nu scapi nici în gaură de Ponta”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.