Versiunea lui Udrea despre „geanta cu 900.000 de euro”
Elena Udrea vine cu noi detalii despre „geanta cu 900.000 de euro” din dosarul Gala Bute. În noul mesaj postat pe pagina de Facebook, echipa de comunicare a Elenei Udrea „promite” să prezinte „adevărul despre acuzaţiile care i-au fost aduse Elenei Udrea de către procurorii lui Kovesi”.
Ca să se ajungă la această acuzaţie, au fost nevoie de nouă (9!!!) declaraţii ale lui Nastasia în care acesta s-a contrazis şi susţine că a minţit în cele iniţiale. Acesta susţine în toamna lui 2014 că nu îl cunoaşte pe Gărdean, nu a primit niciun ban de la acesta şi cu atât mai puţin că i-ar fi dat bani Elenei Udrea, iar în 2015 a ajuns să spună că a luat geanta şi i-a dat-o fostului ministru. De unde rezultă inconsecvenţa şi lipsa de credibilitatea a unui martor pus sub presiune.
Interesant este ce s-a întâmplat la confruntări şi procurorii nu au vrut să afle judecătorii şi opinia publică.
• Nastasia a spus că nu a deschis geanta şi nu ştie dacă erau bani înăuntru.
• Tot Nastasia a susţinut că nu ştie când i-a dat geanta lui Udrea şi se contrazice la confruntări, afirmând că nu a mai vorbit cu Gărdean despre o „diferenţă”. Asta după ce în 13 februarie a declarat că i-a mai şi transmis mituitorului iniţial că mai este nevoie de încă 3 milioane de lei.
• Cel care a dat mita (Adrian Gărdean) a spus că banii erau pentru Nastasia şi că nu s-a discutat niciodată că geanta ar trebui să ajungă la Udrea.
Deci, avem doar declaraţia unui om cu un comportament contradictoriu total, cu o atitudine procesuală inconsecventă şi cel puţin dubioasă pe care procurorii îşi bazează întreaga argumentaţie legată de geanta cu 900.000 de euro.
Nastasia, la diferenţă de doar două ore, în 13 februarie, dă a opta şi a noua declaraţie. În a opta spune că „niciodată nu am luat bani de la Gărdean şi nu i-am dus lui Udrea” – atunci urma să fie arestat şi avea calitatea de suspect. După trei ore distanţă, declara „am luat geanta cu banii şi i-am dus-o Elenei Udrea” – şi astfel a plecat acasă”, se arată în mesajul postat de echipa de comunicare a Elenei Udrea, pe Facebook.