Asociaţia Română pentru Agricultură Durabilă, o familie mare, unită şi frumoasă!

Reprezentanții Asociației Române pentru Agricultură Durabilă (ARAD) s-au întâlnit, la finele săptămânii trecute, la Pensiunea Liliana din Câmpulung Moldovenesc. Cei mai mari jucători din agricultura ecologică au discutat pe marginea raportului de activitate al Asociației pe anul 2014, raport prezentat de dr. ing. Ion Toncea, președinte al Asociației Române pentru Agricultură Durabilă , cel care conduce de ani buni și cu rezultate pe măsură și Centrul de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic pentru Agricultură Ecologică din cadrul INCDA Fundulea. Ion Toncea este un profesionist de primă mărime, nu puțini susținând că este vocea cea mai autorizată, în domeniul agriculturii ecologice.

De la început vreau să precizez faptul că ARAD este o asociație creată, parcă, după chipul și asemănarea lui Ion Toncea. Un om al faptelor care vorbește doar când trebuie să vorbească și mai ales când are ceva de spus! Și, slavă Domnului, are multe de spus în domeniul agriculturii ecologice!

Invitat fiind ca jurnalist la acest important eveniment, am descoperit o mare și frumoasă familie. O familie în care chiar și cei mai noi membri au fost primiți cu brațele deschise. Fără a fi un cunoscător în domeniu, am realizat rapid că pentru membrii Asociației este mult mai importantă colaborarea, sprijinul reciproc, în dauna unei competiții nocive. Argumentele au primat ca și ridicarea unor probleme stringente care amenință, din păcate, viitorul agriculturii ecologice.

Petrișor Petrescu, vicepreședintele ARAD și administrator al SC Agro Exim Grup, care administrează mii de hectare de teren arabil în Tulcea, este un profesionist care a crezut și continuă să creadă cu încăpățânare în viitorul agriculturii ecologice. De altfel, Petrișor Petrescu, cel care a făcut din Tulcea principalul județ din țară în care se practică acest sistem de agricultură, a arătat, prin toate luările de cuvânt, prin problemele aduse în discuție, că este implicat sută la sută în domeniul agriculturii ecologice. Cu acest tip de fermieri, cu o calitate umană și profesională aflate la cote extrem de ridicate, care mănâncă agricultură ecologică „pe pâine”, care stau 12, poate 14 ore, printre culturile lor, care iubesc cu patimă businessul lor, România nu poate avea decât de câștigat.

De altfel, Petrișor Petrescu a vorbit, alături de alți colegi, de necesitatea unificării asociațiilor care se află pe palierul agriculturii ecologice, lucru care ar crește semnificativ forța, prestigiul și notorietatea unei asociații puternică și unită care susține agricultura ecologică.

Lămureanu Gheorghe, administrator la SC Agroterra SRL Agigea, este un alt profesionist care a făcut lucruri excepționale în domeniul agriculturii ecologice. Ca și Vasilică Pamfil din Focșani, un tânăr cu verb, cunoscător al acestui domeniu, pliat pe realitatea de zi cu zi. Oamenii aceștia, de toate isprava, care dețin sau administrează mii de hectare de teren arabil în agricultura ecologică, se confruntă cu probleme tot mai numeroase în fiecare zi. Încearcă să își mențină, să își apere pozițiile, deși factorul politic, de multe ori poziția duplicitară a Ministerului Agriculturii, și nu în ultimul rând agresivitatea crescândă a unor coloși de talia lui Monsanto, adversar înverșunat al agriculturii ecologice, le transformă afacerile în lupte tot mai dificile.

În aceste condiții, creșterea rapidă a notorietății Asociației Române pentru Agricultură Durabilă devine o prioritate absolută. Doar astfel este posibilă apărarea intereselor agriculturii ecologice.

Mai mult, unirea membrilor în cooperative agricole de producție, potrivit legii 566/2004, îi va ajuta pe toți fermierii din Asociație să beneficieze de subvenția în totalitate. În caz contrar, această subvenție va fi diminuată.

Toți cei prezenți au arătat dorința de a dezvolta agricultura ecologică. Fie că dețin teren arabil, ferme de animale, sere sau se ocupă de alt tip de afaceri. Marius Casis, Gheorghe Gheorghe, Câșlaru Ioan, familiile Simion, Ioniță și Holenciuc Alexandru, sau alți membri ai Asociației, cresc fiecare în parte, forța și prestigiul Asociației Române pentru Agricultură Durabilă.

Acest lucru ar fi mult mai dificil fără cunoștințele președintelui Asociației, dr. ing. Ion Toncea, extrem de apreciat de colegii din cadrul Asociației, dar nu numai de aceștia. Nici nu putea fi altfel cât timp somitățile au devenit o rara avis în mai toate domeniile de activitate.

De altfel, prezentăm în continuare un rezumat al bilanțului de activitate prezentat colegilor de către președintele Ion Toncea.

Asociația Română pentru Agricultură Durabilă urmărește popularizarea scopului și obiectivelor asociației precum și a conceptului de agricultură durabilă cu cele două componente ale sale: agricultură ecologică și agricultură integrată.

Înființată în 1998, Asociația și-a dorit să aibă două departamente pentru a-i putea cuprinde pe toți cei care sunt interesați de această asociație, fie că fac agricultură ecologică, fie că fac agricultură integrată, care nu este neapărat ecologică. De altfel, majoritatea fermierilor care sunt membrii acestei Asociații au intrat ca fermieri practicanți de agricultură convențională și după aceea au trecut la agricultura ecologică.

De altfel, ARAD este cunoscută atât în țară, cât și în străinătate, prin pagina de web. Pagina de web poate fi accesată cu ușurință pe www.agriculturadurabila.ro. Are versiuni atât în limba română, cât și în limba engleză. De-a lungul timpului, pe acest site au fost publicate materiale care îi interesează din ce în ce mai mult pe cei care vor să facă agricultură ecologică sau un sistem de agricultură mai apropiat de agricultura ecologică. Există și o pagină de Facebook în acest sens.

Președintele Asociației, Ion Toncea, a participat împreună cu colegii săi, inclusiv în 2014, la emisiuni radio și tv, interviuri în reviste de specialitate, ziare scrise și online.

Popularitatea Asociației este în continuare creștere, neexistând zi în care cei care conduc această Asociație, în special Ion Toncea, să nu primească telefoane, mailuri, faxuri în care să li se ceară informații despre Asociație. Interesul fata de această Asociație a crescut progresiv după intrarea în cadrul acestora a meseriașilor, adică a fermierilor veritabili. De altfel, membrii fondatori erau cadre didactice, cercetători și studenți.

Manualul de agricultură ecologică de pe site poate fi consultat, fiind publicate, de asemenea, și capitole din acest manual. Manualul cuprinde partea legislativă, cadrul național, internațional, cultivarea terenurilor în sistem ecologic, creșterea animalelor, procesarea produselor agricole alimentare în sistem ecologic.

Mai mult, participarea președintelui Asociației Române pentru Dezvoltarea Durabilă la evenimente interne și externe, conferințe, târguri de specialitate, a crescut semnificativ notorietatea Asociației.

P.S. La plecare am servit un prânz delicios la Pensiunea Moldavia din Bacău, un loc minunat cu niște gazde excelente la adresa cărora toate aprecierile nu pot fi decât la superlativ!

Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.