Ziua Internațională a Cărții pentru copii

0

Din 1967, Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret este celebrată pe data de 2 aprilie, ziua de naştere a unuia dintre cei mai îndrăgiți autori de basme, Hans Christian Andersen. Cu această ocazie, editura Litera dă startul unei campanii de încurajare a lecturii în rândul celor mai tineri cititori: „Liniște, copiii citesc!”

Dascălii din toată țara sunt invitați să-și înscrie școala la concurs pe pagina de facebook Litera Mică, urmând ca pe 2 aprilie câștigătorii să primească sute de cărți cu care să construiască un fort de apărare a lecturii în școala lor. Cărțile oferite vor rămâne în bibliotecile școlilor pentru ca toți copiii să le poată citi.

Școlile vor primi volume din cele mai îndrăgite colecții: Biblioteca pentru Toți Copiii, Tom și Jerry, seria de cărți ecranizate „Labirintul” și, totodată, volume utile pentru școală din colecțiile „Scriitori români ilustrați” și „Dicționarul elevului deștept”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.