Băsescu, noi critici la adresa lui Iohannis

Traian Băsescu a reacţionat, luni, după ce noul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, a depus jurământul la Cotroceni. Fostul preşedinte îi transmisese, cu o zi înainte, un mesaj lui Klaus Iohannis în care îi cerea să nu accepte nominalizarea lui Teodorovici având în vedere că acesta a votat, în Senat, împotriva arestării lui Dan Şova. Băsescu îl avertiza pe Iohannis că „a-l valida pe Teodorovici care a votat pentru ascunderea adevărului este un semnal care vă trimite înapoi la Grivco şi în braţele turnătorului Felix”.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a ţinut însă cont de mesajul lui Traian Băsescu, nici măcar nu a reacţionat în vreun fel.”Cu jurămîntul depus de Teodorovici, asta e. Punct şi de la…vara lui 2012, ÎNAINTE !„, a scris pe Facebook, Traian Băsescu, după ce Eugen Teodorovici a depus jurământul, relatează Romaniatv.net.

Eugen Teodorovici și Marius Nica au depus, luni dimineaţă, la Palatul Cotroceni jurământul de învestitură în funcțiile de ministru de Finanțe, respectiv ministru al Fondurilor Europene. Cu această ocazie, şeful statului le-a urat succes celor doi miniştri în funcţiile pe care le vor ocupa.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care Eugen Teodorovici este revocat din funcţia de ministru al Fondurilor Europene şi numit în cea de ministru al Finanţelor. De asemenea, şeful statului a semnat decretul de numire a lui Marius Nica în funcţia de ministru al Fondurilor Europene.

Traian Băsescu i-a cerut duminică, pe Facebook, lui Klaus Iohannis să rămână „cel din 16 noiembrie 2014”.

„Domnule preşedinte Iohannis, Înţeleg că v-aţi înţeles cu V.V.Ponta pentru desemnarea lui Eugen Teodorovici la Finanţe. Şi eu am făcut erori. Poate nu aţi ştiut că s-a opus reţinerii şi arestării lui Dan Şova pentru falsificarea probelor.

Dar astăzi cînd ştiţi acest lucru din imaginile de la Gîndul, a-l valida pe Teodorovici care a votat pentru ascunderea adevărului, este un semnal care vă trimite înapoi la Grivco şi în braţele turnătorului Felix.
Vă rog, rămîneţi pentru români cel din 16 noiembrie 2014. Toţi avem nevoie de speranţă, inclusiv un fost preşedinte.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.