Cititoarele de carduri, o nouă problemă pentru medici

 Începând cu data de 1 mai 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale. Cu toate că mai este aproximativ o lună până când folosirea acestui card va fi obligatorie, încă mai sunt medici care nu au cititoarele necesare activării cardurilor pacienţilor.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, Rodica Tănăsescu, a declarat însă că acest lucru nu reprezintă o problemă, deoarece cadrele medicale care nu dispun de aceste aparate „probabil le vor primi în zilele următoare”.

Dacă achiziţionarea cititoarelor nu va reprezenta o problemă, aplicaţia informatică care îi ajută pe medici să folosească şi să activeze cardurile de sănătate le dă bătăi de cap cadrelor medicale.

„Medicii de familie în general au (cititoare pentru cardurile de sănătate n.r.), nu ştiu dacă au spitalele, dacă şi-au cumpărat. Normal trebuie să activeze şi ambulatoriu de specialitate şi spitalul, dar în realitate nici nu a mers aplicaţia informatică până de curând pentru spital şi ambulator. Se remediază. Problema este că nu s-au găsit (cititoare n.r.) din cele care sunt mai bune, cu tastatură separată, s-au găsit ceva mai greu. Dar majoritatea avem, activăm. Problema este să vedem cum vor merge când vor fi folosite, pentru că sunt perioade când aplicaţia merge prost. Orice lucru e greu la început, probabil că până la urmă o să meargă. A fost o perioadă la început, când stocurile s-au terminat, s-au comandat şi mulţi le mai aşteaptă, dar probabil le vor primi în zilele următoare. Nu va fi problemă că nu avem cititoare, problema este să ne obişnuim pacienţii să-şi ia cardurile cu ei, să fie atenţi să nu uite codul PIN şi să meargă aplicaţia bine, fără să ne îngreuneze suplimentar activitatea”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Rodica Tănăsescu.

Potrivit unui comunicat al CNAS, până în prezent, circa 13,5 milioane de asiguraţi au intrat în posesia cardului de sănătate şi au fost activate în sistem aproximativ 4,5 milioane de carduri.”Cei peste 500.000 de asiguraţi care nu au primit cardul de sănătate sunt aşteptaţi la sediile caselor de asigurări sau la medicii de familie pentru a-şi ridica acest card”, se arată în comunicat.

Asiguraţii care nu doresc să utilizeze cardul de sănătate din motive religioase şi de conştiinţă, au ca alternative adeverinţa de înlocuire a cardului de sănătate eliberată la cerere de către Casele de Asigurări de Sănătate. Această adeverinţă are valabilitate 3 luni.

Cardurile refuzate rămân la sediile caselor de asigurări, astfel încât să poată fi predate acelor asiguraţi care revin asupra deciziei de a nu utiliza acest instrument.

Asiguraţii care până la data de 1 mai 2015 nu au intrat în posesia cardului de sănătate, vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverinţe de asigurat, eliberată de casa de asigurări.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.