Nevasta lui Relu Fenechiu se plânge că se zbate în sărăcie

0

Soţia fostului ministru Relu Fenechiu se plânge de sărăcie. Aceasta le-a cerut magistraţilor să-i plătească cheltuielile de judecată, informează B1 TV. După popriri, Mariana Fenechiu nu mai are acces la banii din conturi, iar cele mai multe proprietăţi ale familiei ar putea fi executate silit. A doua nevastă a lui Relu Fenechiu susţine că nu-i mai ajung banii nici pentru a îi îngriji pe cei doi copii de şase, respectiv 20 de ani.

Nunta dintre Mariana şi Relu Fenechiu a fost ca în poveşti. Cei doi şi-au unite destinele în 2007 la Castelul Schloss din Viena. Apoi au venit vremurile grele. Fostul ministrul al Transporturilor a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul, iar partea păgubită, Servicii Energetice Moldova are de recuperat de la cei şase inculpaţi condamnaţi nu mai puţin de 58 de miliarde lei vechi.

Astfel că, instanţa a decis scoaterea la vânzare a unor case şi terenuri care au fost dobândite după căsătoria dintre Mariana şi Relu Fenechiu. Însă soţia fostului ministru susţine că bunurile au fost obţinute printr-un efort financiar comun, iar 50% din valoarea lor ar trebui să-i revină de drept ei. Prin urmare, fosta cântăreaţă de muzică populară a deschis mai multe dosare în încercarea de a scăpa de executările silite. Mai mult, aceasta a cerut ajutorul instanţei pentru plata taxelor judecătoreşti.

A doua soţie a lui Relu Fenechiu susţine că a rămas fără bani după ce i s-a pus poprire pe conturi şi nu mai are din ce să-şi întreţină cei doi copii de şase, respectiv 20 de ani. Femeia nu a depus toate documentele necesare care să dovedească starea sa financiară precară, aşa că judecătorii i-au mai dat un termen pentru ca această să aibă timp să-şi dovedească sărăcia.

Fostul ministru al Transporturilor are şapte terenuri în Iaşi, Dărmăneşti, Abrud, Roşia Montană şi Bacău. În plus, Fenechiu mai are trei case în Iaşi şi Roşia Montană, un apartament în Abrud şi două case de vacanţă în Iaşi şi Dărmăneşti, trei autoturisme, bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro. Potrivit magistraţilor, cele mai multe dintre acestea trebuie vândute pentru a putea fi recuperat prejudiciului din dosar.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.