ANAF îi răspunde lui Iohannis

0

O ţară nu poate funcţiona fără firme, la fel însă cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până în prezent, a declarat, miercuri, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, ca reacţie la declaraţiile de marţi ale preşedintelui Klaus Iohannis pe această temă.

„Domnul preşedinte are dreptate. O ţară nu poate funcţiona fără firme. La fel cum nu poate funcţiona nici dacă evaziunea fiscală este tratată ca până acum. De când sunt la conducerea ANAF, combaterea marii evaziuni a fost şi este prioritate de gradul zero. Mica evaziune este însă un flagel la fel de periculos, tratat cu seriozitate în orice ţară civilizată. Iar ANAF exact asta face”, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit Mediafax.
El a adăugat că linia prioritară rămâne marea evaziune.”Avem deja aproape un miliard de euro în plus. Aceştia nu sunt bani colectaţi de la covrigării şi florării, ci din eficientizarea colectării şi combaterea marii evaziuni. Sunt convins că, nu peste foarte mult timp, când surplusul de venituri obţinut din combaterea evaziunii va ajuta la relaxarea fiscalităţii, păstrând România în ţintele de deficit, lumea va înţelege că nu este vorba de nicio exagerare a ANAF, ci de respectarea legii şi asigurarea unui mediu concurenţial onest la absolut toate nivelurile”, a mai afirmat şeful ANAF.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Fiscul lucrează ca pendulul, întrucât uneori nu se ocupă de probleme, iar alteori se ocupă de detalii care nu merită atenţia, şi i-a sfătuit pe jurnalişti să întrebe la ANAF dacă o ţară fără firme poate să funcţioneze.
Întrebat ce părere are despre situaţia din ultimele zile cu închiderea firmelor, preşedintele Klaus Iohannis a declarat: „România este o ţară în plină reformare, tot timpul facem o reformă, ba în învăţământ, ba în sănătate, pe urmă la Fisc, pe urmă la ANAF, pe urmă la Codul Fiscal şi, din păcate, trebuie să constat că există tendinţa de a lucra ca pendulul, dintr-o extremă în cealaltă. Ba avem situaţii în care Fiscul nu se ocupă de aceste chestiuni, ba avem situaţii în care Fiscul se ocupă câteodată de detalii care chiar nu cred că merită foarte multă atenţie„.
Iohannis şi-a exprimat speranţa că după schimbările care se fac în prezent la ANAF se va ajunge „la o normalitate”.
Întrebat dacă diminuarea evaziunii fiscale se poate face prin închiderea de localuri şi magazine inclusiv pentru sume derizorii, şeful statului a afirmat că ar fi bine să fie căutate proceduri care încurajează investitorii şi micii investitori „să-şi ducă afacerea mai departe” şi „nu să găsim metode prin care să închidem firmele”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.