Edi Iordănescu își avertizează jucătorii

0

Antrenorul echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Edi Iordănescu, face apel la toți cei care sunt în jurul echipei să lase orgoliile și interesele personale la o parte și să susțină echipa, care are nevoie de sprijin pentru a depăși situația în care se află în acest moment.

Cu doar 25 de puncte și în pericol de retrogradare, Pandurii Târgu Jiu se află pe locul 12 în clasamentul Ligii I. Tehnicianul a afirmat că echipa gorjeană trece printr-o perioadă dificilă, însă nu și-a pierdut încrederea în jucătorii săi și le recomandă iubitorilor de fotbal să fie alături de Pandurii, informează Agerpres.

„E un moment important, nu este un moment ușor, e un moment dificil pentru această echipă și pentru viitorul ei și fac un apel la toți cei care iubesc fotbalul în general și care iubesc această echipă să lase la o parte orice fel de orgoliu sau orice fel de interes personal și să fie toată lumea aproape de această echipă. E un mesaj pe care nu vreau să-l aprofundez în acest moment și nu voi comenta mai mult, decât un simplu mesaj: să fie toată lumea lângă această echipă, pentru că acest oraș are nevoie de o echipă în prima ligă, care să țină steagul sus. Eu sunt conștient că e un moment dificil, nu am preluat această echipă în lupta pentru Europa League, am preluat-o la lupta pentru evitarea retrogradării, suntem în continuare acolo și încerc să redresez corabia. În tur s-au reușit doar patru victorii, în momentul de față știu că ultimele două jocuri noi am dezamăgit, dar trebuie să avem încredere în jucători”, a spus Edi Iordănescu miercuri, într-o conferință de presă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.