Centralele termice se scumpesc!
O nouă lovitură pentru buzunarul şi aşa aproape gol al românilor: centralele termice vor costa aproape dublu de la toamnă.
De la 1 septembrie 2015, românii nu vor mai putea cumpăra decât centrale termice în condensare, pentru că o directivă europeană impune comercializarea doar acelor produse care ating un anume grad de eficienţă energetică. Cei care deţin deja, până la acea dată, o centrală termică clasică, nu sunt afectaţi de această prevedere. Toţi ceilalţi care doresc să-şi monteze o centrală, vor găsi de cumpărat doar centrale în condensare, scrie economica.net.
În medie, costul unei centrale termice convenţionale (de apartament, 24 Kw) este de 2.000 – 2.350 lei, cu TVA şi kit de evacuare incluse, iar pentru un model în condensare (de apartament, 24 Kw) este de circa 3.500 de lei, cu TVA şi kit de evacuare inclus, precizează reprezentanţii Ariston, liderul pieţei locale de centrale termice.
„Raportul dintre cele două preţuri se menţine şi în cazul altor puteri. Este important de precizat că preţul centralelor termice, fie convenţionale, fie în condensare, este influenţat de dorările acestora, opţiunile şi funcţiile înglobate, dar şi de brand”, a declarat Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston România.