Condamnări în dosarul tragediei de la Maternitatea Giulești

0

La cinci ani de la incendiul de la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia şase nou-născuţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi cinci au fost răniţi, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis joi ca asistenta Florentina Cârstea să fie condamnată la doi ani şi două luni de închisoare cu executare, în timp ce fostul manager al maternității „Panait Sârbu” și electricianul instituției au fost condamnați la închisoare cu suspendare. De asemenea, trebuie plătite daune de 4.3 milioane de euro pentru familiile bebelușilor morți și răniți.

Curtea de Apel a respins apelul făcut de Florentina Cârstea și a menținut decizia de condamnare dată în iulie 2013 de Judecătoria Sectorului 6, informează Romaniatv.net.

În același dosar, medicul Bogdan Marinescu (fostul manager al spitalului) a primit 6 luni de închisoare cu suspendare, Ioan Adrian Toma (șeful Secției de Neonatologie) a fost achitat, iar Gigel Oprea (electricianul spitalului) a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare.

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Vasile Dima (fostul șef al Serviciului tehnic), după ce acesta a decedat.

Pe latură civilă, CAB a admis acțiunile formulate de părțile civile și i-a obligat în solidar pe inculpații Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Florentina Daniela Cârstea, Gigel Oprea și Bogdan Marinescu, precum și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu” în solidar cu părțile responsabile Ministerul Sănătății și Municipiul București — prin primarul general la plata următoarele sume de bani: câte 300.000 euro (daune morale) și câte 2.500 euro (daune materiale) pentru fiecare din părțile civile Benga Constantin Marius și Benga Ileana; câte 300.000 euro și 2.000 lei pentru fiecare din părțile civile Păuna Gheorghe Stelian și Arcudeanu Madălina Nicoleta; câte 100.000 euro și 5.000 euro pentru fiecare din părțile civile Ylmaz Ali Riza și Ylmaz Mihaela; câte 250.000 euro (daune morale) pentru fiecare din părțile civile Florescu Vasilica Viorel și Florescu Violeta și 5.000 euro daune materiale; câte 300.000 euro daune morale și câte 3.000 euro daune materiale pentru fiecare din părțile civile Dragomirescu Andrei și Dragomirescu Florentina; câte 300.000 euro daune morale și câte 500 euro daune materiale pentru fiecare din părțile civile Bostan Georgiana Marinela și Bostan Daniel; câte 180.000 euro daune morale pentru fiecare din părțile civile Cornean Alin Claudiu și Cornean Florina, precum și 10.000 euro daune materiale; 350.000 euro daune morale pentru partea civilă Cornean Daria Maria (prin reprezentanți legali); câte 55.000 euro daune morale și 5.000 euro daune materiale pentru fiecare din părțile civile Coman Laurențiu Ștefan, Coman Alina; 75.000 euro daune morale pentru fiecare din părțile civile Coman Ștefan (prin reprezentanți legali) și Coman Ana (prin reprezentanți legali); câte 50.000 euro daune morale pentru fiecare din părțile civile: Săndulescu Marian, Săndulescu Alina Cosmina, Săndulescu Radu Marian (prin reprezentanți legali) și Săndulescu Ștefan Marin (prin reprezentanți legali).

Instanța a constatat că pentru inculpata Florentina Daniela Cîrstea despăgubirile materiale vor fi achitate de SC Asigurare Reasigurare Astra SA, în calitate de asigurator de răspundere civila profesională a cadrelor medicale, în limita a 10.000 de euro.

De asemenea, pentru partea responsabilă civilmente Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof.Dr. Panait Sîrbu” despăgubirile materiale vor fi achitate de SC Asigurare Reasigurare Astra SA, în calitate de asigurator de răspundere civilă profesionala a cadrelor medicale, în limita a 500.000 de euro.

Judecătorii au respins ca neîntemeiate acțiunile formulate de părțile civile împotriva inculpatului Adrian Ioan Toma, precum și împotriva Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Magistrații au lăsat nesoluționate acțiunile civile împotriva inculpatului Vasile Dima.

Decizia este definitivă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.