Medicamentul-minune care poate vindeca hepatita C

0

În fiecare lună, la Iaşi mor 15 oameni in lipsa celui mai eficient tratament pentru hepatita C. Medicamentul minune există şi poate vindeca boala în numai trei luni, însă preţul lui este foarte ridicat, aproximativ 50 de mii de euro.

Prea puţini îşi permit să plătească aceasta sumă, iar deocamdată nu există un program naţional care să suporte costurile. Medicamentul este singura salvare pentru jumătate din cei aproape 600.000 de bolnavi din România care nu mai răspund la tratamentele uzuale aplicate la noi. Medicii spun că pe termen lung, s-ar face economie, în condiţiile în care pacienţii nu ar mai ajunge la ciroză hepatică, boală pentru care statul subvenţionează tratamentul.

Tratamentul tuturor bolnavilor din România cu noul medicament ar costa 5 miliarde de dolari, dublu faţă de fondurile alocate în 2014. În prezent, bolnavii continuă tratamente ineficiente, cu multe efecte adverse.

Pentru ca un număr cât mai mare de pacienţi să poată beneficia de acest tratament, costurile ar trebui suportate de sistemul asigurărilor de sănătate sau de ministerul Sănătăţii. Medicii nu concep ca această minune a medicinei, pilula care vindecă hepatita în numai trei luni, să nu le poată fi administrată şi pacienţilor din România din cauza costurilor exorbitante.

Un astfel de tratament ar reduce cheltuielile în timp. Pacienţii se vindecă şi nu mai ajung în faza de ciroză hepatică, pentru care medicaţia este foarte scumpă. In plus, foştii bolnavi pot reveni la activităţi obişnuite pentru a-si întreţine familia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.