Scandalos: FCSB cere anularea mărcii Steaua București

0

Clubul patronat de Gigi Becali, Societatea Fotbal Club Steaua Bucureşti (FCSB), a demarat, la Tribunalul București, o acțiune prin care solicită anularea mărcii Steaua București, aflată în proprietatea Clubului Sportiv al Armatei încă de la înființarea acesteia, în 1947, potrivit Mediafax.

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a confirmat acțiunea în justiție a grupării patronate de Gigi Becali și a opinat că prima clasată din Liga I încearcă astfel să determine scăderea valorii brandului, printr-o acțiune de ”cascadorii râsului”.

„Ce-ar fi dacă v-aş da eu acum în judecată pentru nu ştiu ce motiv? Mai putem ajunge noi la o înţelegere, dacă eu am acţiune în instanţă împotriva dumneavoastră? Eu zic că nu. Este foarte urât din partea lor. Având în vedere faptul că ei ne atacă în procese, nu poate fi vorba de o înţelegere. Îşi retrag toate acţiunile care sunt şi poate ajungem la o negociere de zece la sută sau cât se va stabili în urma acelei evaluări.

Nu poţi ca tu să ceri anularea mărcii notorii, cea cu care s-a câştigat CCE în 1986, pe care a purtat-o Gheorghe Hagi în 1987 la Supercupa Europei, sub care s-au câştigat atâtea medalii olimpice de către sportivii de la celelalte secţii. Oamenii aceştia au făcut acest brand notoriu în întreaga lume. Ne tot şicanăm din punct de vedere juridic pentru ca acest brand să scadă în valoare.

Cei de la FC Steaua au considerat că este bine să ne dea în judecată să ceară anularea înregistrării mărcii notorii, cea cu care s-a câştigat Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei. E o chestie care nu poate fi înţeleasă. E o chestie urâtă, pe care cei de la FCSB, cum se numesc ei, au considerat că aşa este bine să facă. Nu se poate să ceri anularea înregistrării unei mărci cu care s-a câştigat Cupa Campionilor. E de cascadorii râsului. Suporterii, când văd asta, ce credeţi că spun? Eu rămân surprins de tot ceea ce se întâmplă”, a declarat Florin Talpan pentru sursa citată.

De asemenea, juristul CSA Steaua a afirmat că șansele ca FCSB să câștige acest proces sunt nule.

„În opinia mea, nu au şanse de câştig şi o să depun toate eforturile posibile în acest sens. Eu nu am nimic nici cu cei de la FCSB, cum se cheamă acum. Eu vreau doar să-mi fac datoria la Steaua. Sunt de 12 ani aici, cunosc foarte bine activitatea clubului, de 10 ani mă ocup de înregistrarea tuturor mărcilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua din cei 68 de ani de existenţă şi sper să aduc satisfacţie suporterilor şi sportivilor care au scris istorie pentru acest club.

Eu nu doresc altceva decât ca acest brand să aducă venituri suplimentare Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, pentru modernizarea bazelor sportive existente şi pentru a asigura condiţii cât mai bune sportivilor”, a mai spus Florin Talpan.

Proaspăt eliberat condiționat din închisoare, Gigi Becali și-a exprimat dezinteresul în ceea ce privește sigla echipei și a anunțat că va investi într-un club care ”va crește”:

„Să scoată emblema la licitaţie să vedem dacă dă cineva ceva pe ea! Ei să-mi dea 10% din vânzări mie dacă vor să ţin sigla pe piept! Am văzut că Armata şi-a deschis magazin cu sigla asta. Păi produsele acelea pot fi cumpărate doar de cei care iubesc echipa de handbal, de baschet… Nu şi cei de la fotbal. Credeţi că mă mai interesează pe mine asta?

Ce voi face? Voi face nişte lucruri… Echipa va creşte. Mă voi lupta cu Europa ca să le fac pe plac fanilor. Unde nu sunt bani, e greu să faci performanţă. Sunt legate”, a spus Gigi Becali.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat în luna februarie motivarea sentinței prin care CSA Steaua a câștigat în instanță dreptul a folosi în exclusivitate marca acestui club, în data de 3 decembrie, dar oficialii grupării patronate de Gigi Becali susțin că ICCJ nu s-a pronunțat asupra palmaresului echipei sau a culorilor.

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan afirmă însă că întreg patrimoniul aparține MApN, inclusiv palmaresul până în 2015, culorile și dreptul exclusiv de a folosi numele „Steaua”.

La finalul anului trecut, FC Steaua a renunțat la folosirea fostei mărci a clubului, dar a a înregistrat la OSIM trei alte sigle, dintre care una are 8 colțuri, iar culorile sunt galben și albastru. Cu toate acestea, gruparea Venus București i-a amenințat cu tribunalul pe roș-albaștrii, întrucât însemnele înregistrate seamănă izbitor cu cele ale fostei mari echipe din anii ’30.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.

Printre pârâţii din dosar a s-a numărat şi producătorul de vinuri SC Ostrovit SA. Instanţa supremă a decis şi anularea contractului de licenţă încheiat de această societate cu clubul de fotbal, în 2011, pentru folosirea mărcii Steaua pe eticheta unor produse.

CSA a înregistrat marca Steaua în anul 1996, iar în aprilie 1998, a fost creat clubul AS FC Steaua, ca organizație non-profit, prin desprindere de la Clubul Sportiv al Armatei. MApN a fost nevoită să renunțe la secția de fotbal în urma unei hotărâri a UEFA, dar i-a împrumutat noului club creat palmaresul și sigla, urmând a primi și raportări financiare anuale.

Această desprindere s-a aflat în centrul a numeroase scandaluri în presa vremii, după ce președintele CSA de atunci, Cristian Gațu, l-a demis pe Marcel Pușcaș din funcția de șef al secției de fotbal, iar acesta din urmă a acuzat dur modalitatea în care a fost preluată noul club.

Ulterior, transformarea AS FC Steaua în societate pe acțiuni, la începutul anil0r 2000, a născut noi scandaluri, jurnaliștii din acea perioadă, susținuți, printre alții, de Gheorghe Hagi, suspectând că Viorel Păunescu și Gigi Becali au subevaluat cu rea-voință patrimoniul preluat de la Armată.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.