O elevă din Argeș, căutată în toată țara

Share:

O elevă de 15 ani, din judeţul Argeş, a plecat de acasă în urmă cu o lună şi jumătate, iar de atunci părinţii ei nu au mai văzut-o. Înainte să dispară, ea i-a trimis un mesaj tatălui său.

Părinţii Luizei sunt copleşiţi de durere, iar poliţiştii o caută în toată ţara. În urmă cu o lună şi jumătate, eleva a plecat spre liceu, dar nu s-a mai întors.”Tati vezi că mai stau şi eu până la nouă afară. Sunt supărată. Promit că până la nouă sunt acasă, dar să nu mă suni că sunt supărată”, i-a scris fata tatălui său, înainte să dispară de acasă, potrivit România TV.
Acesta este ultimul semn de viaţă al fetei. Părinţii susţin că nu ar fi avut motive să fugă de acasă. Învăţa la un liceu din Piteşti şi era o elevă foarte bună. Poliţiştii au aflat că Luiza a stat o vreme la un tânăr de 22 de ani din Bucureşti, cunoscut pe internet. Acesta le-a spus că nu ştia ca fata e minoră şi că fugise de acasă.
„Ce stim este ca ultima oara a fost văzută în Bucureşti pe 8 martie. Am inteles de la anumite persoane care au luat legatura cu ea pe site de socializare ca avea de gand sa plece la Constanta”, a declarat tatăl fetei. Profesorii sunt însă de părere că fata trece printr-o criză a vârstei, mai ales că a mai lipsit perioade lungi de la şcoală.
Luiza a mai plecat de acasă şi anul trecut, pentru 9 zile. Atunci, un trecator a recunoscut-o şi i-a anunţat familia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.