Plângere penală pentru „instigare la omor” împotriva lui Mircea Badea

0

Asociaţia Motocicliştilor din România anunţă că a depus Parchetul General al României o plângere penală împotriva lui Mircea Badea, pe care îl acuză de instigare la omor şi alte infracţiuni.

„A inceput cercetarea numitului Badea Mircea ca urmare a Plangerii Penale depusa de AMR – Asociatia Motociclistilor din Romania prin Dan Popescu, presedinte. Vom cere extinderea cercetarii si asupra altor infractiuni deosebit de periculoase pe care consideram ca sus-numitul le-a infaptuit. Va tinem la curent”, anunţă AMR pe pagina de Facebook, relatează Romaniatv.net.
Mircea Badea a povestit, în pasa cu emisiunea „100 de minute”, realizată de Alessandra Stoicescu,  cum s-a ajuns la această situaţie şi ce s-a întâmplat cu plângerea.
„Am aflat că mi s-a făcut plângere penală de către Asociaţia Motocicliştilor din România şi acum am primit de la Parchet: Se dispune clasarea cauzei privind …deci nu se întâmplă ce a vrut asociaţia, care, de altfel, este sub înaltul patronaj al Casei Regale.
„Şi acum, pentru că ştiu, pot să fac şi eu plângeri? Păi ce, eu nu pot să fac? Să îi cunoască. Aşa de mult s-au întrebuinţat după plimbarea aia de la Cotroceni, încât, până la urmă, chiar sub înaltul patronaj al Casei Regale, merită să fie cunoscuţi. Procurorii au zis că nu e cu faptă.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.