Recomandările nutriționistului Nicolae Hâncu

Alimentele sunt prietenii omului, numai atunci când au anumite calități, spune prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, care ne recomandă să mâncăm ”simplu, sigur și sănătos”, adică respectând regula celor ”3S”.

”Alimentele au scopul de a servi ca hrană omului, de aceea un lucru foarte important pentru o alimentație sănătoasă este selecția alimentelor și consumul corespunzător al acestora. Prepararea incorectă a hranei poate face ca alimentele să devină neprietenoase sau chiar dușmane”, afirmă medicul, potrivit Agerpres.

El precizează că primii pași pentru respectarea regulii ”3S” constau în aprovizionarea cu alimente sănătoase și în prepararea corectă a acestora.

”Pentru ca preparatele pe care le gătim să își păstreze calitatea esențială, respectiv pentru a rămâne sănătoase și după preparare, trebuie să respectăm o serie de reguli gastrotehnice. De exemplu, tehnicile de preparare a mâncărurilor, preferate și recomandate de noi, ca nutriționiști, includ pregătirea cărnii și legumelor pe grătarul electric, în cuptor, prin fierbere sau în vasele de gătit la aburi. Pastele ar trebui fierte, însă nu trebuie să se înmoaie complet, acest detaliu fiind important pentru reducerea indicelui glicemic al pastelor și al orezului. Nu în cele din urmă, conservarea fructelor și legumelor trebuie să fie făcută prin congelare sau deshidratare”, explică prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române și autor al ”Abecedarului de Nutriție”.

Potrivit medicului, contaminarea produselor alimentare cu bacterii poate cauza boli grave, chiar fatale. De aceea, gătitul și mâncatul sănătos au la bază câteva reguli stricte de igienă. Pentru ca regula ”3S”: simplu, sigur, sănătos să fie respectată, trebuie acordată o atenție deosebită siguranței alimentare și ustensilelor folosite la gătit.

Principalele reguli de igienizare a alimentelor se referă la grija pentru siguranța alimentelor, de aceea trebuie să ne asigurăm că acestea sunt proaspete, respectiv în termenul de valabilitate, spune nutriționistul.

Alte condiții de igienizare sunt spălarea mâinilor înainte și după manipularea alimentelor, precum și o bună igienizare a principalelor surse unde pot exista bacterii din bucătărie, precum tocătorul, buretele de vase și prosoapele de bucătărie.

De asemenea, este recomandat să se țină cont de faptul că decongelarea alimentelor trebuie realizată lent, iar prepararea termică trebuie să fie făcută la temperaturi adecvate, respectiv 65°C pentru pește și la minim 80°C pentru carnea de pui, porc sau vită.

Medicul face și o sugestie de cum ar trebui să arate un meniu sănătos, de exemplu pentru prima zi a săptămânii. La micul dejun se pot servi fulgi de ovăz, lapte degresat, fructe roșii proaspete sau congelate, migdale. La prânz — piept de pui la grătar, cu cartofi sau morcovi copți la cuptor, iar pentru cină o ciorbă de legume sau o supă — cremă de legume cu pâine integrală. Între mese este recomandat să se consume fructe proaspete sau un baton din fructe, cereale și nuci.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.