Romano-catolicii şi protestanţii se pregătesc de Înviere
Un milion de romano-catolici şi protestanţi din România spun „Hristos a Înviat”! Sărbătoresc Paştele, iar sâmbăta sfântă, credincioşii participă la slujbă.Ei se roagă în biserici şi aşteptă momentul trecerii de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Iisus Hristos. După miezul nopţii, toţi credincioşii şi preoţii ţin în mâini lumânări aprinse. Credincioşii merg apoi acasă şi mănâncă din bucatele sfinţite. Dar mai întâi cel mai vârstnic membru al familiei spune o rugăciune şi împarte un ou sfinţit celor prezenţi.
În majoritatea bisericilor romano-catolice din Bucureşti a început slujba Învierii. Ceremonia este una specială. După 40 de zile de post, credincioşii au venit la biserică cu sufletele deschise şi, smeriţi ascultă slujba de Înviere.
Ritualul a început cu binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale. Totul se desfăşoară în faţa lăcaşului de cult, iar în biserică toate luminile sunt stinse.
După acest moment, preoţii şi credincioşii în procesiune cu lumânările aprinse intră în biserică pentru a continua liturghia pascală. La finalul Vigiliei Pascale, într-un glas, va fi rostit „Hristos a Înviat!” Şi, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima dată după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”.
