SRI a expulzat un cetățean tunisian

0
În contextul măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii, prin sentinţa nr. 933 din 02.04.2015, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă în România a unui cetăţean tunisian, pentru o perioadă de 10 ani, se arată într-un comunicat al Instituției.
Urmare a monitorizării şi a complexului de măsuri derulate de către SRI începând din anul 2013, s-a stabilit că cetăţeanul tunisian, aflat în România în calitate de student, desfăşura activităţi care, potrivit legii, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.
Concret, cetățeanul tunisian a parcurs un proces accelerat de radicalizare, ca urmare a influenţei unor conaţionali cu opţiuni ideologice extremiste şi prin accesarea sistematică în mediul online a unor materiale de propagandă în favoarea unor entităţi teroriste sau lideri ai acestora.
Pe acest fond, acesta a dezvoltat o atitudine de susţinere deschisă faţă de o grupare teroristă, afişându-se în public cu însemnele organizaţiei, manifestând inclusiv dorinţa de a deveni martir pentru cauza organizaţiei menţionate.
Riscurile de securitate au fost amplificate ca urmare a demersurilor constante de atragere de noi adepţi (cetățeni străini şi români) şi de coagulare a unui grup, precum şi radicalizarea şi determinarea membrilor acestuia de a participa la acțiuni de luptă în favoarea unei grupări teroriste la care era afiliat ideologic.
Pe timpul şederii în România, cetăţeanul tunisian a menţinut legături cu membri ai unor organizaţii teroriste, aflaţi în exteriorul ţării noastre.
Urmare a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cetăţeanul tunisian a fost reţinut şi luat în custodie publică cu sprijinul MAI –Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări de natură teroristă, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, precum şi cu partenerii externi.
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.