Stelele Teatrului Bolshoi vor străluci la Castelul Cantacuzino

Pe 17 şi 18 Aprilie 2015, va avea loc a VI-a ediție a concertelor Prahova Classic Nights, găzduite de Castelul Cantacuzino din Bușteni, o locație istorică excepțională.

Doua stele ale Teatrului Bolshoi din Moscova, împreună cu invitatul special al acestei ediții, Eduard Kunz, vor oferi publicului o experiență extraordinară, în cadrul unui spectacol unic în România.

Protagoniștii acestor concerte de talie mondială sunt artiști de origine rusă, membri ai Teatrului Mare Academic de Stat Bolshoi, cu un talent extraordinar și o experiență pe măsură.

Oxana Shilova este o soprană de coloratură, cântăreaţă a Teatrului Municipal de Stat Bolshoi din anul 2012. A apărut în roluri precum: Donna Anna (Don Giovanni), Madame Cortese (Il viaggio a Reims), Norina (Don Pasquale), Lucia (Lucia di Lammermoor), Mrs Alice Ford (Falstaff), Leïla (Les Pêcheurs de perles), Ascagne (Les Troyens), Frasquita (Carmen), Ilia (Idomeneo, re di Creta), Susanna (Le nozze di Figaro), Zerlina (Don Giovanni), Despina (Così fan tutte), Pamina (Die Zauberflöte), Antonia (Les Contes d’Hoffmann), Adina (L’elisir d’amore), Violetta (La Traviata), Desdemona (Otello). Alți mari dirijori cu care ea a lucrat îi includ pe Valery Gergiev, Pablo Heras-Casado, Gianandrea Noseda, Tugan Sokhiev, Michael Guttler etc.; regizori de scenă faimoși îi includ pe Stephen Lawless, Francesca Zambello, Charles Roubaud, Michael Mayer şi mulţi alţii.

Margarita Mamsirova, posesoare a unei voci rare, este mezzosoprană a Teatrului Municipal de Stat Bolshoi. Din repertoriul său, amintim următoarele roluri: Olga („Evgheni Oneghin”) şi Polina („Dama de pică”) de Ceaikovski, Carmen (din opera omonimă de Bizet), Angelina („Cenuşăreasa”), Isabella („Italianca în Alger”). A cântat pe scene de renume ale lumii : Teatrul Scala, (Milano), Marele Teatru Naţional (Beijing), Royal Opera Covert Garden (Londra), Teatro Real (Madrid), Grand Opera (Paris ), Opera de Bastille (Paris) și numeroase altele. De asemenea, a colaborat cu dirijori celebri ca Garri Bartini, Alberto Zedda, Valery Gergiev, Alexander Vedernikov, Vassily Sinaisky, Alan Buribayev, dar și cu regizori celebri ca Dm. Cherhiakov, Carlos Padrisa sau Francesca Zambella.

De asemenea, seara va fi luminată de invitatul special, unul dintre cei mai valoroși tineri pianiști ruși, Eduard Kunz. Fiind inclus de prestigioasa publicație BBC Music Magazine în „Topul Celor Mai Buni 10 Pianiști de Mâine”, este laureat al prestigiosului Festival de Muzica Verbier și ambasador Yamaha.

Ediția din această lună este gazda unei expoziții de pictură realizată de artistul Marius Buruiană, pictor și arhitect din orașul Bușteni ce reușește prin talentul său să recompună peisaje creînd emoţii şi stări inedite, devenind astfel un real arhitect al naturii. Punerea în pagină a elementelor ce compun peisajele sale urmăreşte o ordine aproape matematică, culoarea urmând cu rigoare intenţiile artistului.

Spectacolele încep la orele 20, în fiecare dintre cele două zile, și vor avea programe diferite.

Pentru a participa la aceste evenimente de excepție și a avea oportunitatea de a-i cunoaște pe acești artiști desăvârșiți, puteți rezerva biletele de pe www.castelulcantacuzino.ro sau la telefon +40 731 144 950.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.