Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Florii

0

Sărbătoarea de Florii este prăznuită în 2015 în data de 4 aprilie, fiind sărbătoarea care precede săptămâna patimilor. Află care sunt cele mai importante tradiţii şi obiceiuri de Florii.

În ziua de Florii, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-l întâmpina tainic pe Iisus Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Unii creştini pune aceste ramurele de salcii şi pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Mai mult, stupii sunt împodobiţi de ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuântarea divină.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din Postul Paştelui. Duminica Floriilor este şi prilej de a-i sărbători pe cei care poartă nume de flori.De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire. Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.

Sâmbãta din ajunul Floriilor este cunoscutã si ca Mosii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Ortodocsii sãrbãtoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu întelegerea faptului cã zilele ce urmeazã, din Sãptãmâna Mare, sunt unele ale tristetii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.