Yemen: Al-Qaida cucerește cartierul general al armatei!

Share:

Combatanți ai Al-Qaida au luat, vineri, cu asalt cartierul general al armatei la Moukalla, în sud-estul Yemenului, extinzându-și controlul asupra orașului, cu excepția aeroportului și taberelor armatei, potrivit unor surse militare, securitare și civile, informează AFP.

Insurgenți ai Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA), intrați în oraș, loc central al provinciei Hadramout, ‘au cucerit în după-amiaza zilei de vineri cartierul general al celei de-a 2-a regiuni militare, fără (a întâmpina) rezistență’, a precizat responsabilul militar.’Comandamentul celei de-a 2-a regiuni, generalul Mohsen Nasser Mouthanna, și soldații săi s-au retras din cartierul lor general, pentru a se refugia spre taberele militare de lângă aeroport’, singurele locuri care se sustrag controlului Al-Qaida, a adăugat aceasta.

Ciocniri limitate au precedat luarea cu asalt a cartierului general, a declarat și o sursă securitară, potrivit căreia combatanți islamiști au cucerit și un tanc de asalt și două blindate ce erau desfășurate la intrare în sit. Cu puțin timp înainte de aceasta, extremiști islamiști au reușit să cucerească portul din oraș, de asemenea fără a întâmpina rezistență, potrivit aceleiași surse.

Spre sfârșitul zilei, susținătorii lor defilau, la bordul unor vehicule și arborând AQPA, în acest oraș cu peste 200.000 de locuitori, au relatat martori.

Cuprinsă de panică, populația a început să fugă, familii întregi, pentru a-și găsi refugiul în locuri mai sigure în afara orașului, potrivit locuitorilor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.