Dosarul nuclear iranian nu conține recunoașterea Israelului

0

Președintele american, Barack Obama, a afirmat luni că a cere Iranului să recunoască statul Israel în cadrul acordului care se conturează asupra programului său nuclear ar fi o „eroare fundamentală de judecată”, potrivit AFP.

Președintele Obama, care a angajat o ofensivă politică pentru a convinge Congresul să îi lase mâinile libere până la 30 iunie, data la care acordul cu Teheranul trebuie să fie finalizat, a spus în cursul unei emisiuni a postului american de radio NPR că această pretenție depășește cadrul discuțiilor în curs.”A susține că trebuie să condiționăm faptul ca Iranul să nu obțină arma nucleară de un acord verificabil în care Iranul să recunoască Israelul înseamnă să spunem că nu vom semna niciun acord, cel puțin până ce natura regimului iranian nu se va schimba complet”, a declarat liderul de la Casa Albă.

„Este, cred eu, o eroare fundamentală de judecată”, a subliniat el.

Barack Obama a adăugat, de asemenea, că Iranul trebuie să înceteze să amenințe Israelul și să se amestece în conflictele din Orientul Mijlociu, însă a ținut să separe rolul Teheranului de acordul de principiu încheiat joi.”Nu dorim ca Iranul să se doteze cu arma atomică tocmai pentru că nu putem anticipa natura schimbării regimului”, a explicat el.”Dacă Iranul s-ar transforma dintr-o dată într-o țară ca Germania, Suedia sau Franța, atunci ar avea loc discuții de altă natură asupra infrastructurilor sale nucleare”, a mai spus președintele american.

La rândul său, liderul majorității republicane din Senatul SUA, Mitch McConnell, a denunțat luni concesiile făcute Iranului de administrația Obama și a afirmat că Senatul va avea un cuvânt de spus asupra acordului final în pregătire.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.