Horia Georgescu și liberalul Nicolescu, trimiși în judecată

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt inculpați care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P), precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizaţi. Printre persoanele trimise în judecată se află şi deputatul PNL Theodor Nicolescu, fostul şef al ANI Horia Georgescu şi udemeristul Marko Attila, relatează Romaniatv.net.

DNA a anunţat, într-un comunicat de presă, că i-a trimis în judecată pe urmăritorii:

NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, cercetat în stare de arest preventiv, fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar din data de 04.07.2008 secretar de stat la Ministerul Justiţiei, inclusiv la data comiterii faptelor, în prezent deputat, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale), trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

ZAAROUR INGRID, cercetată sub control judiciar, preşedinte al A.N.R.P., la data comiterii faptelor.

IUORAŞ MIHNEA-REMUS şi POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA, cercetaţi în stare de arest preventiv, vicepreşedinţi ai A.N.R.P., la data comiterii faptelor.

BACIU REMUS-VIRGIL, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru corupţie în altă cauză, vicepreşedinte al A.N.R.P., la data comiterii faptelor.

GEORGESCU HORIA, cercetat în stare de arest preventiv, reprezentant al Ministerului Justiţiei, la data comiterii faptelor.

MARKO ATTILA-GABOR, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru relaţii interetnice, la data comiterii faptelor.

toți pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, cercetat în stare de arest preventiv, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, la data comiterii faptelor, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, au fost trimiși în judecată următorii:

VIŞOIU GHEORGHE, cercetat în stare de arest preventiv, angajat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

HANU ALEXANDRU- FLORIN, cercetat în stare de arest preventiv, evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale al Evaluatorilor Autorizaţi (ANEVAR) din România (ANEVAR), pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– luare de mită
– complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

DRULĂ DORIN-CORNEL, cercetat în stare de arest la domiciliu, evaluator autorizat (ANEVAR), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

NISTOR NECULAI, cercetat în stare de arest la domiciliu, evaluator autorizat (ANEVAR), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că la data de 12.01.2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.) a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la A.N.R.P., control ce a avut ca obiect fundamentarea și utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor.

Inculpații Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin Şi Nicolescu Theodor Cătălin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acea calitate, cei 8 inculpaţi au emis, în cazul a trei dosare titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 şi 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor menționate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase.

Concret, procurorii susţin că la data de 04.12.2008, membrii sus menţionaţi ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, în dosarul înregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 55.390 metri pătrați de 84.546.000 lei (1526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de sta și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.
De asemenea, la data de 10.11.2008, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu excepția lui Canangiu Constantin-Cătălin, au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.
La data de 02.09.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești – Cioplea, actualmente sector 3 București, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

Cele trei rapoarte de evaluare întocmite de experții evaluatori Neculai Nistor, Drulă Dorin Cornel și Hanu Alexandru-Florin au fost avizate de Vişoiu Gheorghe, expert evaluator angajat al A.N.R.P.– Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce presupuneau verificarea acelor rapoarte, în conformitate cu standardele și legislația menționate.

În perioada 2007-2008, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.
Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2009-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul.
În cursul anului 2008, Hanu Alexandru Florin, a primit de la o persoană, suma de 10.000 euro, pentru a face o evaluare imobiliară favorabilă asupra imobilului care făcea obiectul despăgubirii în dosarul nr. 13653/FFCC/2008.

Prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi din prezenta cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei)

Procurorii au dispus sechestru asigurator asupra sumelor de bani şi bunurilor aparţinând inculpaţilor Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea-Remus, Marko Attila-Gabor, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Canangiu Constantin-Cătălin, Nicolescu Theodor-Cătălin, Georgescu Horia, Vişoiu Gheorghe şi Drulă Dorin Cornel şi confiscarea specială a sumei de 6.200.000 lei de la inculpatul Nicolescu Theodor Cătălin şi a sumei de 10.000 euro de la inculpatul Hanu Alexandru Florin, provenite din săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cursul urmăririi penale.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.