Surprize la Festivalul de scurtmetraje

0
Cel mai mare festival de scurtmetraje din România le pregăteşte câteva surprize spectatorilor, într-o ediţie care acoperă gusturi foarte diverse: o seară memorabilă de filme „cu bătăi”, poveşti pe muzică şi colecţia de titluri nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2014.
Ediţia a noua a Festivalului Internaţional de Film NexT va avea loc între 15 şi 19 aprilie, la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco, CinemaPRO.

Între 15 şi 19 aprilie, în noul program Kung Fu NexT, spectatorii vor savura scurtmetraje de acţiune care parodiază cinema-ul asiatic de gen, „filme cu bătăi”, cu iconografie kung fu, comedii care arată cât de tare a pătruns în cultură forma aceasta de cinema popular. Do Kwan Tae e o parodie delicioasă a filmelor cu bătăi, Schupakface: Genesis – a blockbusterelor cu supereroi; în Salvation, o femeie îşi căsăpeşte răpitorii în stilul eroinei din Resident: Evil, iar în multipremiatul Le Petit Dragon, fantoma lui Bruce Lee reînvie, doar că în forma unei jucării. Cele şapte filme din Kung Fu NexT vor fi proiectate sâmbătă, 18 aprilie, ora 20.00, la Cinema Elvire Popesco, şi duminică, 19 aprilie, ora 20.00, la J’ai Bistrot.

Muzica, sunetele şi ritmul au un rol central în filmele din NexT Beat. Noua secţiune cuprinde opt scurtmetraje, printre care Una furtiva lagrima, în care peşti pe cale să fie gătiţi cântă cu vocea lui Caruso, Carpe Jugular, un excelent musical în care ringul de dans e un sângeros câmp de luptă, Je sens le beat qui monte en moi, cu o tânără, ghid turistic, care suferă de o boală bizară – la orice melodie, simte impulsul incontrolabil de a dansa, şi emoţionantul La Vie parisienne, un musical despre un trio amoros, în stilul filmelor lui Christophe Honoré. Scurtmetrajele din NexT Beat vor rula duminică, 19 aprilie, ora 20.30, la Cinema Elvire Popesco.

Revine la NexT, ca în fiecare an, programul Short Matters!. Cele mai bune scurtmetraje europene, premiate în marile festivaluri şi nominalizate în 2014 la Premiile Academiei Europene de Film (EFA) pot fi vizionate în premieră la Bucureşti, la Institutul Cultural Român, joi, 16 aprilie, de la ora 18.00. În programul iniţiat de EFA se află şi câştigătorul The Chicken (r. Una Gunjak), selecţionat la Cannes, în Semaine de la Critique, şi recompensat cu peste 25 de premii. Este drama emoţionantă a unei fetiţe şi a mamei ei, în Sarajevo anului 1993.
Pride (r. Pavel Vesnakov), marele câştigător la Clermont-Ferrand 2014, cel mai important festival de scurtmetraje, redă confruntarea dintre un bunic, fost general, şi nepotul homosexual; documentarul Shipwreck (r. Morgan Knibbe), premiat la Locarno, surprinde urmele coşmarului din portul Lampedusa, când 360 de imigranţi africani au murit înecaţi; comedia neagră animată The Missing Scarf (r. Eoin Duffy) s-a aflat şi pe lista scurtă la Oscar, iar surprinzătorul Taprobana (r. Gabriel Abrantes) vine de la Berlinale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.