Băsescu îi critică pe Ponta și Iohannis

0

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că „marele ghinion” al românului răpit în Burkina Faso este că atât președintele, cât și premierul sunt în vacanță, în loc să pună în mișcare toate resursele instituțiilor de securitate națională pentru recuperarea sa.

„Un cetățean român pe nume Iulian Gherguț a fost răpit de o grupare radicală în Burkina Faso. Orice stat democratic tratează un astfel de eveniment ca pe o agresiune teroristă la adresa sa și pune în mișcare toate resursele instituțiilor de securitate națională pentru recuperarea cetățeanului răpit. Doar resursele diplomatice nu sunt suficiente”, a scris Băsescu vineri pe Facebook.

El a adăugat că marele ghinion al lui Gherguț este că cei care trebuie să fie „în capul mesei” la care se fac analizele, adică premierul și președintele țării, sunt în vacanță.

„În capul mesei, unde se fac analizele de două ori pe zi, trebuie să se afle ori președintele, ori prim-ministrul, adică cineva care să-și asume activitățile în afara teritoriului național cu atât mai mult cu cât, în Africa de Vest, cu siguranță găsim resurse de cunoaștere. Marele ghinion al lui Iulian Gherguț este că ambii decidenți sunt în vacanță”, a completat Băsescu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.