Primele spectacole sold-out‏

Cum e să asculți hip-hop cu orchestra în cea mai elegantă sală de spectacole din oraș, sub frescele ”teribilului” Kiriacoff – Suruceanu? Teribil, am putea spune. Așa cred și cei 600 de timișoreni care se vor (re)întâlni miercuri, 22 aprilie, de la ora 21, în Sala Mare a Teatrului Național cu Subcarpați + Orchestra. În trei zile de când s-au pus în vânzare biletele la concertul care va închide prima parte a FEST – FDR, spectacolul a fost vândut integral.

De altfel, modulul FDR, ca și ART OF AGEING – 1st EUROPEAN THEATRE AND SCIENCE FESTIVAL (15-22 aprilie) propun o serie de reprezentații de excepție. Traduse în cifre, cele două prime „capitole” ale FEST-FDR arată în felul următor: 13 spectacole pe texte de teatru românesc în selecția teatrologului Oana Borș, 5 coproducții europene în cadrul Art of Ageing Festival și 2 spectacole de gală – Maria de Buenos Aires (19 aprilie) și concertul Subcarpați + Orchestra (22 aprilie).

În cadrul FDR, cele mai  premiate trupe de teatru din România își prezintă creațiile la Timișoara.  Cinci dintre ele sunt, deja, sold-out:  Amalia respiră adânc de Alina Nelega, regia Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj, În trafic, un spectacol de Alina Nelega, Teatrul Național Târgu-Mureș,  Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, În parc, un spectacol de Radu Iacoban, Godot Café-Teatru, București, De vânzare / For sale, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon, București.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.