Dan Puric, amintiri memorabile despre prima slujbă de Înviere

Share:
Momente de aur cu Dan Puric, la România TV. Invitat la emisiunea „Ora de vârf”, Dan Puric a povestit cum a decurs prima slujbă de Înviere la care a participat. Puric, care era atunci clasa a doua, îşi aminteşte că habar nu avea ce înseamnă învierea. A rămas însă frapat de aglomeraţie, dar şi de prietenia care s-a legat pe moment între bunica sa şi o altă femeie care venise la slujbă.
„Eram în clasa a doua şi m-a luat bunica, moldoveancă absolută, la Înviere. Nu ştiam cine a înviat. Eram în plin comunism, m-a băgat într-o aglomeraţie în biserica aceea de la Piaţa Muncii făcută de mareşalul Antonescu. Şapte ani aveam, eram micuţ. Ajungeam la oameni până la brâu şi oamenii se striveau unii pe alţii, eram aşa între cureaua unuia, fusta uneia. Vai de capul meu, chiar că eram un puric strivit. Şi a zis „Se dă lumină”, pe un suflet din ăsta virgin, habar n-aveam de religie, în şcoală se scoseseră lucrurile astea şi părinţii erau, dar era mult mai uşor şi mai discret, cum intră în tine anumite lucruri. Am văzut mai multe lumânări aprinse şi pe bunica, care statea atât de înghesuită, că i-a dat foc la păr la alta. Şi a zis „stinge lumina, cucoană”…”nu pot, că-i sfântă”. „Păi ce vrei, să iau foc?” Au stins-o şi erau altă factură de oameni, s-au împrietenit. Ea nu s-a supărat că i-a ars jumate de păr acolo”, a povestit Dan Puric la România TV.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.