Hillary Clinton candidează la preşedinţia SUA

0

Hillary Clinton şi-a anunţat duminică pe site-ul de campanie HillaryClinton.com candidatura la preşedinţia Statelor Unite.

‘Sunt candidat la preşedinţie’, a declarat Hillary Clinton, fostă primă-doamnă, senator şi fost secretar de stat, confirmând o candidatură aşteptată de mai multe luni. În acest moment, ea este singurul candidat oficial la alegerile primare democrate şi domină sondajele, notează AFP. ‘Americanii în viaţa de zi cu zi au nevoie de o campioană. Vreau să fiu această campioană’, a declarat Hillary Clinton în prima sa înregistrare video de campanie. ‘Plec pe teren pentru a câştiga votul dumneavoastră’.

Alegerile primare debutează la începutul anului 2016 în Iowa şi New Hampshire. Alegerile prezidenţiale vor avea loc în noiembrie 2016. Hillary Clinton a legat o alianţă cu Barack Obama, fostul său adversar în 2008 devenit ‘prietenul’ ei, care a estimat sâmbătă că ea ar fi ‘un preşedinte excelent’.

În faţa lui Hillary Clinton, numeroşi republicani îşi vor disputa învestitura. Doi au anunţat că sunt candidaţi la învestitură, senatorii Tea Party Ted Cruz şi Rand Paul, în timp ce colegul lor Marco Rubio, de origine cubaneză, ar putea să o facă luni în timpul unui discurs la Miami. Cel mai bine plasat se numeşte Jeb Bush, un alt moştenitor al unei dinastii politice americane. Fostul guvernator al Floridei nu şi-a anunţat oficial candidatura, dar intenţiile sale sunt clare.

Cu puţin timp înainte de anunţul lui Hillary Clinton, el a postat pe Twitter o înregistrare video în care promite propuneri ‘în următoarele săptămâni şi luni’.’Trebuie să facem mai bine decât politica externă a lui Obama şi Clinton, care a slăbit relaţiile cu aliaţii noştri şi i-a încurajat pe duşmani’, declară Jeb Bush, 62 de ani. El este fratele şi fiul foştilor preşedinţi George W. Bush şi George H. W. Bush.

Preşedintele american Barack Obama declara sâmbătă că Hillary Clinton ar fi o ‘excelentă’ preşedintă a Statelor Unite, scrie Agerpres.

Secretarul de stat american John Kerry a lăudat-o pe Hillary Clinton, cea care l-a precedat în funcţie şi care urmează să-şi anunţe candidatura la preşedinţia SUA, pentru eforturile ‘formidabile’ pe care le-a depus în vederea îmbunătăţirii relaţiilor Statelor Unite în lume, transmite AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.