CS Universitatea Craiova nu poate juca în cupele europene!

0

UEFA a transmis oficial răspunsul cu privire la participarea oltenilor în cupele europene pentru sezonul 2015/2016, acesta fiind negativ. Decizia, semnată de Secretarul general adjunct al comisiei de licenţiere a UEFA, Theodore Theodoridis, poate fi atacată de olteni la TAS în termen de 21 de zile.

UEFA ar fi considerat că Universitatea Craiova nu îndeplineşte condiţiile privind participarea în ediţia viitoare a cupelor europene, deoarece nu este afiliată de minimum trei ani ca membru al Federaţiei Române de Fotbal, relatează Romaniatv.net.

În momentul de faţă CS Universitatea Craiova se află pe locul 4 în Liga 1, pe loc eligibil de Liga Europa, la doar un punct de locul 3, ocupat în prezent de Petrolul Ploieşti. La cum se prezentă clasamentul în momentul de faţă, Steaua ne-ar reprezenta în calificările pentru Champions League, iar formaţiile care vor juca în preliminariile Ligii Europa ar fi ASA Tg. Mureş (locul 2), Astra Giurgiu (locul 5) şi Viitorul Constanţa (locul 7).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.