Steaua ar putea ajunge în Liga Campionilor la masa verde

0

ASA Târgu Mureș se află la două puncte de Steaua și în proporție foarte mare are asigurat locul în cupele europene. Însă problemele apărute după condamnarea lui Vasile Avram ar putea complica lucrurile pentru echipa pregătită de Liviu Ciobotariu. 

ASA Târgu Mureș, adversara campioanei la titlu, riscă să nu participe în cupele europene din cauza condamnării lui Vasile Avram. Fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a fost trimis în judecată pentru că, în 21 mai 2011, cînd era supervizor la meciul de fotbal FCM Târgu Mureş – Universitatea Cluj, din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, a primit de la omul de afaceri Sorin Ţerbea suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012.

După ce fusese achitat de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs, l-a condamnat pe Avram la trei ani de închisoare şi doi ani pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pentru luare de mită şi la şase luni de închisoare pentru tentativă la fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, fostul şef al arbitrilor fiind deja încarcerat.
Surse din cadrul FRF au dezvăluit pentru fanatik.ro că, dacă ASA Tîrgu Mureș va îndeplini cele cinci criterii, sînt șanse mari să primească licența pentru participarea în sezonul viitor din Liga I, dar și din cupele europene, dar că marele pericol pentru ardeleni vine de la UEFA! Nu s-a discutat nimic despre ASA Tîrgu Mureș, însă UEFA se poate autosesiza, e posibil, este vorba de probleme disciplinare. Vom vedea în zilele următoare ce se va întîmpla”, a povestit un oficial FRF pentru fanatik.ro.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.