Armata israeliană a arestat 29 de militanți ai Hamas

0

Armata israeliană a arestat 29 de militanți ai Hamas, între care cadre ale mișcării islamiste palestiniene, în noaptea de marți spre miercuri, la Nablus, în nordul Cisiordaniei ocupate, potrivit unui comunicat al armatei, relatează miercuri AFP.

‘Aceste arestări au avut loc într-un context de activități crescute ale Hamas în acest sector cu scopul de a comite atacuri teroriste împotriva Israelului’, se arată în comunicatul armatei. Potrivit unei purtătoare de cuvânt a armatei, de la 1 aprilie, în total, 49 de militanți ai Hamas au fost arestați de armata israeliană.

Ultimele lovituri israeliene împotriva Hamas au avut loc în vara anului 2014. După răpirea și uciderea a trei studenți israelieni în Cisiordania, sute de membri ai Hamas, între care foști deținuți, au fost arestați de forțele de securitate israeliene.

Dar mișcarea islamistă palestiniană, care controlează Fâșia Gaza, este de asemenea în atenția serviciilor de securitate ale Autorității Naționale Palestiniene, condusă de Mahmoud Abbas. În martie, între 40 și 60 militanți ai Hamas au fost arestați în Cisiordania ocupată de forțele de securitate palestiniene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.