Au crescut prețurile la locuințe

0

Prețurile locuințelor din România au crescut cu 1,8% în trimestrul al patrulea al anului trecut față de trimestrul al treilea, în condițiile în care în Uniunea Europeană prețurile locuințelor au stagnat iar în zona euro au scăzut cu 0,1%, arată datele publicate miercuri de Oficiul european de statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre UE, creșteri mai mari de prețuri decât în România s-au înregistrat doar în Malta (4,6%), Irlanda (3,8%), Slovacia (2,1%) și Marea Britanie (2%). Cele mai mari scăderi de prețuri la locuințe s-au înregistrat în Letonia (minus 10,2%), Lituania (minus 4,3%) și Cipru (minus 3%).

În schimb, în ritm anual, trimestrul IV 2014 comparativ cu trimestrul IV 2013, prețurile locuințelor din România au înregistrat cea mai mică creștere din rândul statelor membre UE (0,2%). Cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor au fost consemnate în Irlanda (16,3%), Malta (11%), Suedia (10,4%), Estonia (10,1%) și Marea Britanie (10%) iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Slovenia (minus 4,4%), Cipru (minus 3,3%), Letonia (minus 3,2%) și Italia (minus 2,9%).

Potrivit Eurostat, în UE prețurile locuințelor au înregistrat o creștere anuală de 2,6% în trimestrul patru 2014 în timp ce în zona euro prețurile locuințelor au crescut cu 1,1%.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.