Gheorghe Ștefan va fi cercetat în arest la domiciliu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv miercuri ca fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan să fie judecat în arest la domiciliu în dosarul Microsoft.

Instanța a respins o contestație a DNA și a menținut o decizie din 7 aprilie prin care lui Gheorghe Ștefan i s-a admis o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Gheorghe Ștefan se află în arest din 29 octombrie 2014. El a fost trimis în judecată pe 23 martie, alături de fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, pentru fapte de corupție în dosarul Microsoft.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licențe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiții oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului și, implicit, permițând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susțin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preț cu cel puțin 40% mai mare față de prețul real, având la bază un necesar nefundamentat.

„La nivelul anului 2009, instituțiile beneficiare utilizau un număr de 150.694 licențe ce au fost achiziționate în perioada 2004 — 2008 în baza prevederilor Contractului comercial de închiriere a licențelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO și a actelor adiționale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat și dreptul neexclusiv de utilizare a licențelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licențelor și a efectelor contractului de închiriere de licențe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licențe Microsoft către Guvernul României”, preciza DNA.

În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoș, Ștefan, Sandu și alte persoane pentru a se discuta chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziție, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Dorin Cocoș a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu — 2.700.000 euro și 1.800.000 euro, Gheorghe Ștefan — 4.000.000 euro, Dorin Cocoș — 9.000.000 euro. Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG, în consecință, la 12.08.2009, a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare”, susțineau procurorii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.