Hănescu ajunge în sferturile turneului de la Mersin

0

Tenismanul român Victor Hănescu (33 ani) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Mersin (Turcia), dotat cu premii totale de 42.500 euro, miercuri, după ce l-a învins pe slovacul Jozef Kovalik, în trei seturi, cu 1-6, 6-3, 7-6 (5).

Hănescu, cel mai bun tenisman român al momentului (153 ATP), s-a impus după un meci care a durat două ore și trei minute, în fața unui adversar cu 11 ani mai tânăr, aflat pe poziția 248 în ierarhia mondială, informează Agerpres.

Victor Hănescu și-a asigurat 1.245 euro și 15 puncte ATP, iar în sferturi îl va înfrunta pe câștigătorul dintre turcul Marsel Ilhan (95 ATP) și rusul Aslan Karațev (165 ATP).

Victor nu l-a întâlnit niciodată pe Karațev, dar bilanțul meciurilor cu Ilhan este egal, 1-1. Hănescu s-a impus în 2010, în turul al doilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-4, 3-6, 6-3, iar Ilhan și-a luat revanșa anul trecut, la turneul challenger de la Mouilleron-Le-Captif (Franța), cu 6-4, 6-4, în semifinale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.