Șoc: Medicamente interzise în alte țări, vândute în România!

0

Medicamente interzise în alte ţări sunt vândute la liber în farmaciile din România. Sute de medicamente de la noi au la bază substanţe care au fost scoase de pe alte pieţe ori sunt supuse unui control strict. Este vorba despre tratamente foarte populare, precum aspirina sau algocalminul.

În România se poate cumpăra ușor un medicament interzis în patru ţări şi cu regim strict în altele. În toată lumea sunt 85 de astfel de substanţe scoase de pe piaţă sau cu restricţii severe la prescriere, relatează Romaniatv.net.

30 dintre substanţele cu probleme se găsesc şi în România. Nu doar că nu au regim special, dar unele dintre medicamente sunt decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate între 50 şi sută la sută. Vorbim despre 166 de medicamente în a căror componenţă intră 10 dintre substanţele vizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

De exemplu, acidul acetilsalicilic din aspirină a fost interzis în Serbia în anul 2005. Tot atunci, sârbii au restricţionat metamizolul, cunoscut la noi ca algocalmin, interzis în Franţa din 2006. În România, ele pot fi prescrise chiar şi copiilor.

„Aspirina poate provoca sindrom Reye, care este un sindrom ce poate ameninţa viaţa. Afectează ficatul, rinichii şi creierul. Algocalminul sau metamizolul sodic provoacă scăderea numărului de granulocite, deci imunitatea se prăbuşeşte”, spune medicul de familie Ruxandra Constantina, potrivit digi24.ro.

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat scoaterea codeinei din tratamentul copiilor sub 12 ani. Spania a reacţionat prima. În România, prospectul siropurilor de tuse permite încă folosirea la gravide şi nou-născuţi.

„Codeina este un analgezic foarte puternic care, în urma metabolizării în organism, se transformă în morfină. Unul dintre efectele într-adevăr foarte periculoase este pauza respiratorie”, spune Gheorghiţa Sardescu, şeful Secţiei de Neonatologie de la Spitalul Sf. Pantelimon.

România nu a scos de pe piaţă niciun tratament şi nu a modificat vreun prospect ca urmare a unor studii interne, ci doar la presiunea organismelor internaţionale. De ce? Răspunsul este un secret pe care Agenţia Naţională a Medicamentului îl ţine departe de curiozitatea justificată a presei şi a publicului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.