Turcia a respins rezoluția PE privind „genocidul” armean

Liderii islamo-conservatori turci au respins miercuri în avans votul Parlamentului European care urmează să se pronunțe asupra unei rezoluții care evocă ‘genocidul’ comis de Imperiul Otoman împotriva armenilor, în urmă cu 100 de ani, transmite AFP.

‘Indiferent de rezultat, votul Parlamentului Uniunii Europene îmi va intra pe o ureche și îmi va ieși pe cealaltă, întrucât Turcia nu poate recunoaște un astfel de păcat și o astfel de crimă”, a declarat președintele Recep Tayyip Erdogan, înaintea unei vizite oficiale în Kazahstan.

”Nu ne vom lăsa națiunea să fie insultată pentru istoria sa”, a susținut și premierul turc Ahmet Davutoglu, într-o reuniune cu ocazia lansării campaniei electorale a partidului aflat la guvernare, în perspectiva alegerilor din 7 iunie.

Parlamentul European urmează să se pronunțe miercuri asupra unei rezoluții cu privire la ”comemorarea unui centenar de la genocidul armean”, pe care l-a recunoscut în 1987.

Luarea de poziție a lui Erdogan are loc la trei zile după ce Papa Francisc a folosit, în cadrul solemn de la Basilica Sf. Petru din Roma, termenul de ”genocid” pentru masacrul împotriva armenilor, care a avut loc în urmă cu o sută de ani, cu riscul de a perturba puternic relațiile diplomatice cu Turcia.

”În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive și fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept ‘primul genocid al secolului al XX-lea’, a lovit poporul vostru armean”, a declarat duminică Suveranul Pontif, citând un document semnat în 2000 de către Papa Ioan Paul al II-lea și Patriarhul armean. ”Celelalte două au fost comise de nazism și stalinism. Mai recent, au avut loc și alte exterminări în masă, precum cele din Cambodgia, Rwanda, Burundi, Bosnia”, a adăugat Papa.

Papa s-a exprimat în deschiderea unei liturghii în memoria armenilor masacrați între 1915 și 1917. Mesa a fost oficiată împreună cu patriarhul armean Nersese Bedros XIX Tarmouni, cu elemente de rit catolic armean și în prezența președintelui Armeniei, Serj Sarkisian.

Partea armeană estimează că 1,5 milioane de armeni au fost uciși între 1915 și 1917, la sfârșitul Imperiului Otoman. Numeroși istorici și peste douăzeci de țări, inclusiv Franța, Italia și Rusia, au recunoscut genocidul împotriva armenilor. În schimb, Turcia afirmă că a fost vorba de un război civil în care și-au pierdut viața între 300.000 și 500.000 de armeni și tot atâția turci.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.