Netanyahu compară Iranul cu Germania nazistă

0

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a comparat Iranul cu Germania nazistă, miercuri, în ajunul zilei anuale de comemorare a Holocaustului, relatează AFP.

„La fel cum naziștii au dorit să conducă lumea distrugând poporul evreu, Iranul caută să controleze regiunea (Orientul Mijlociu) și să distrugă statul evreu”, a declarat Benjamin Netanyahu la memorialul Yad Vashem de la Ierusalim, în timp ce Israelul marchează, de asemenea, joi, împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărelor naziste de exterminare și de concentrare.

Referindu-se la acordul cadru recent semnat de Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) și Iran asupra controversatului program nuclear Republicii Islamice, pe care Israelul o acuză că dorește să se doteze cu bomba atomică, prim-ministrul a atras atenția miercuri că lecțiile celui de-Al Doilea Război Mondial nu au fost reținute.

„Oare lumea a învățat într-adevăr din tragedia evreilor din secolul trecut?”, a întrebat el. „Acordul prost semnat cu Iranul ne arată că lecția nu a fost învățată”, a continuat premierul.

„Guvernele democrate au făcut o greșeală capitală înainte de Al Doilea Război Mondial și noi, ca numeroși vecini ai noștri, suntem convinși că tocmai a fost făcută o greșeală gravă”, a adăugat Benjamin Netanyahu.

Săptămâna trecută, el s-a referit la Iran ca fiind „statul terorist cel mai periculos din lume”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.