Șeful ANAF răspunde criticilor senatorilor

Share:

Şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a reacţionat, joi, după ce senatorii din Comisia de Buget-Finanţe au criticat absenţa acestuia de la audieri, transmiţându-i că ei „nu sunt la cheremul lui”. Diaconu a explicat de ce a considerat că nu e nevoie să meargă la comisie. 

Șeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost aşteptat, joi, la audieri, la ședința Comisiei de Buget – Finanțe din Senat, însă acesta nu s-a prezentat.

Diaconu a explicat, într-un comunicat de presă, de ce nu a onorat invitaţia de a merge la audieri.

„Pe ordinea de zi a respectivei comisii, conform adresei primite, se afla proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală. În condițiile în care inițiativa legislativă aparține exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, ANAF a participat la aceste dezbateri prin specialiștii pe care i-am desemnat. Procesul legislativ este coordonat în cadrul ministerului de un alt secretar de stat prezent în toate situațiile de acest gen, care a fost informat asupra neparticipării mele și cu privire la experții noștri care vor asigura suportul de specialitate.

În al doilea rând, legat de „discuția pe baza sesizărilor cu privire la controalele efectuate de ANAF, având drept consecință închiderea activității unor operatori economici”, așa cum este precizat în invitația primită, vreau să subliniez din nou câteva aspecte:

1. ANAF a informat în mod repetat că acele cazuri mediatizate excesiv, în care publicul a fost informat că s-au „închis” afaceri pentru 2-3 lei găsiți în plus în casă, sunt pure invenții.
2. Consider că această convocare a președintelului ANAF de către Comisia parlamentară a Senatului, pe marginea acestor invenții, este neavenită în contextul politicii guvernamentale actuale de combatere fermă a evaziunii fiscale.

3. ANAF este o agenție care aplică legea. Nu face legi și nu are voie să acționeze altfel, în desfășurarea activității, decât respectând fără excepție prevederile legale aflate în vigoare. Prin urmare, orice încercare de a trage la răspundere persoane sau instituții care nu fac decât să aplice legea, făcută de cei în drept, nu este altceva decât un exercițiu de imagine.

Rămân pe deplin încrezător în rolul fundamental al instituțiilor statului, inclusiv al Senatului României, în demersul nostru de combatere a evaziunii fiscale care este o premisă obligatorie pentru orice măsură de relaxare fiscală, menită să întărească mediul de afaceri și să asigure un cadru concurențial onest și real. „, susţine Gelu Ștefan Diaconu.

Șeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a fost invitat, joi, la ședința Comisiei de Buget – Finanțe din Senat,  însă acest nu a venit la discuţii.

Președintele comisiei, social-democratul Viorel Arcaş, a criticat neseriozitatea şefului ANAF şi a precizat că îl va anunța pe premierul Victor Ponta în legătură cu această situație. „L-am așteptat peste 45 de minute să vină, n-a venit. (…) Nu a anunţat că nu poate veni, n-a venit pur şi simplu şi noi nu putem să așteptăm. O să-l anunțăm inclusiv pe primul ministru, să vedem ce măsuri se vor lua. Noi nu putem sta la cheremul domnului Diaconu să vină când vrea şi nici măcar să nu ne anunţe. Sigur va fi rechemat dacă nu se vor lua alte măsuri”, a spus senatorul PSD.

Citește și
1 Comentariu
  1. Remus spune

    Cum se simt parlamentarii , unii dintre ei cand eu am votat si ei lipsesc cu săptămânile ? De se opun evaziunii fiscale? Atata timp cand cauta pretexte vizavi de acest șef anaf?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.