Stenograme șocante. Tăriceanu compară DNA cu Securitatea!

0

Președintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat în fata colegilor din conducerea Camerei superioare a Parlamentului ca nu are un sentiment confortabil în fața valului DNA de urmăriri penale și cereri de arestare preventivă si ca i se pare ca societatea revine „in perioada aceea” in care Securitatea si Procuratura aveau „drept de viata si de moarte”, scrie stiripesurse.ro.

În sedinta conducerii Senatului din 16 martie 2015, in care s-a discutat cererea DNA de arestare a lui Dan Șova, Călin Popescu Tăriceanu a comparat avalansa de cereri ale DNA cu ceea ce se întâmpla în perioada anilor 50.

„In perioada anilor ’50, această practică era curentă, iar mânia poporului se manifesta foarte interesant. Era o lozincă, care era scandată de foarte multe ori şi care suna aşa. Dacă n-o ştiţi, permiteţi-mi să v-o spun: „Cei ce zac în închisori sunt duşmani şi trădători. Moarte lor! Moarte lor!””, a spus Tariceanu.

Şeful Senatului  le-a explicat colegilor ca Senatul nu trebuie sa fie „un fel de bandă rulantă” pentru aprobarea cererilor de retinere, deoarece in momentul in care sunt arestate anumite persoane „în percepţia publică sunt deja considerate vinovate” şi nu mai funcţioneaza „în mod corect” prezumţia de nevinovăţie.

Extrase din Stenograma Biroului Permanent al Senatului din 16 martie 2015:

Calin Popescu Tariceanu:

Atunci, permiteţi-mi să fac eu următoarea remarcă sau, dacă vreţi, câteva considerente.

Stimaţi colegi,

Reţinerea şi arestarea este o măsură de duritate şi de gravitate extremă. Lipsirea de libertate nu trebuie să fie măsura comună, ci excepţia de la regulă. Cred că nu există bun mai important pentru un om, pentru o fiinţă umană, decât libertatea. Sunteţi liberali, aici, câţiva dintre membrii Biroului permanent şi cred că ar trebui să puneţi la locul care se cuvine libertatea individului.

Senatul nu trebuie să fie un fel de bandă rulantă prin care trimitem la reţinere pe cei care sunt într-o fază de anchetă. Mai mult de atât, îmi permit să spun că faptele la care se referă dosarul şi pentru care este suspect senatorul Şova sunt fapte care datează de foarte multă vreme. În ultima perioadă, practica arestării preventive a devenit măsura comună.

De ce a devenit această măsură, măsura comună? Din două considerente. Şi vreau să fiţi foarte atenţi la ceea ce vă spun.

Primul motiv este că măsura arestării preventive aduce de la sine o presiune psihologică asupra celui care este arestat şi care, în acest fel, este probabil susceptibil să facă declaraţii pe care altfel nu le-ar face sau să facă declaraţii despre alţii. Dacă procurorii, cum sunt, în mod normal, obligaţi să adune probe, dovezi, au suficiente, trimit atunci dosarul în instanţă pentru a fi judecat. Dar nu-l arestează ca să pună presiune psihologică pe el suplimentar.

În al doilea rând, de cele mai multe ori, în ultima perioadă, s-a văzut că, odată ce un inculpat a fost arestat preventiv, instanţa de fond l-a condamnat cel puţin cu suspendare pentru ca să nu se poată considera că instanţa care i-a dat acceptul de arestare preventivă este vinovată, făcându-se, eu ştiu, un abuz de drept. Aşa încât, în momentul în care ne vine un astfel de dosar, eu cred că nu celeritatea este lucrul cel mai important, ci necesitatea analizării serioase cu responsabilitate, pentru că decidem asupra libertăţii umane. Şi vă rog foarte mult să aveţi acest lucru în considerare. Nu înseamnă că trebuie tărăgănat. Nu înseamnă că acest punct de vedere înseamnă câtuşi de puţin o obstrucţionare a anchetei, nu a justiţiei pentru că ancheta este făcută de procurori şi ei nu reprezintă justiţia. Să fim bine înţeleşi, justiţia este reprezentată de instanţă.

Dar la noi, în momentul în care facem acest gen de justiţie, de obicei, persoanele care sunt anchetate şi arestate, practic, în percepţia publică, sunt deja considerate vinovate şi nu mi se pare că mai poate să funcţioneze în mod corect prezumţia de nevinovăţie, nemaivorbind de toate celelalte consecinţe negative, care se răsfrâng chiar şi în plan juridic. Aşa încât, având în vedere aceste lucruri, cred că este de resortul Comisiei juridice, fără niciun fel de presiune de timp, să analizeze la modul cel mai serios această solicitare

(…)

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu:

Prima chestiune, domnule coleg, la Varujan Vosganian nu a fost vorba de reţinere, a fost vorba de începerea urmăririi penale – punctul unu.

Punctul doi – era o speţă total diferită, era o chestiune care se referea la răspunderea ministerială, nu era ceea ce este în cazul de faţă.

Însă, pentru că într-un fel m-aţi stimulat, să zic aşa, cei care sunteţi aici mai tineri, poate nu aţi citit, nu ştiţi, în perioada anilor ’50, această practică era curentă, iar mânia poporului se manifesta foarte interesant. Era o lozincă, care era scandată de foarte multe ori şi care suna aşa. Dacă n-o ştiţi, permiteţi-mi să v-o spun: „Cei ce zac în închisori sunt duşmani şi trădători. Moarte lor! Moarte lor!”. Cei care erau în închisori, ţineţi cont că, au fost unii care au stat 20 de ani pe decizie administrativă, nu au fost judecaţi niciodată. La asemenea aberaţii s-a ajuns.

Vreţi să vă spun ceva? Am un sentiment deloc confortabil, nu ştiu cum vi se pare dumneavoastră. Mie mi se pare că revenim în perioada aceea, în care Securitatea şi cu Procuratura aveau dreptul de decizie, de viaţă şi de moarte, şi, în momentul în care există un asemenea aflux de anchete şi solicitări de arestare preventivă şi aşa mai departe, îmi pun o întrebare firească: există posibilitatea unor erori? Există un mecanism de control şi de verificare?

Ioan Chelaru: Ferească Dumnezeu!

Domnul Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu: Nu există. Cel puţin, eu cred că, Comisia juridică, în cazul de faţă, trebuie să poată să-şi facă timp şi să studieze cu seriozitate, pentru că mi se pare că discutăm lucruri prea serioase ca să le grăbim. Eu înţeleg, e o presiune publică pe care o simt şi eu, să nu credeţi că trăiesc în altă parte, însă trebuie să găsim o justă măsură între această presiune publică, care de multe ori se manifestă şi ca un fel de dorinţă de a vedea cât mai mulţi condamnaţi şi arestaţi, şi măsura corectă a actului de justiţie. Domnul senator Grapă. Am văzut că aţi ridicat mâna.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.