Băsescu: Moldova poate ajunge în UE doar prin unirea cu România

0

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri seară la Realitatea TV că singura posibilitate a Republicii Moldova de a intra în UE este unirea cu România.

Băsescu a explicat că Republica Moldova poate intra în Uniunea Europeană doar dacă se uneşte cu România. „Singura şansă a Republicii Moldova pentru a intra în Uniunea Europeană este prin unirea cu România. Dacă vor dori cetăţenii Republicii Moldova”, a precizat fostul preşedinte, relatează Romaniatv.net.

„Se poate transforma într-un eşec de proporţii. Am investit mult efort politic în Republica Moldova. După părerea mea, neimplicarea la momentul formării Guvernului înseamnă o Moldovă pierdută. Nu va fi clar o membră UE şi, după lecţia Ucraina, sigur UE nu se va mai extinde spre est. Moldova mai poate ajunge în UE cu România. Altfel nu mai poate”, a mai spus Băsescu.

Întrebat dacă el, personal, crede că se va mai realiza unirea dintre Republica Moldova și România, Traian Băsescu a răspuns că acest lucru se va realiza doar dacă oamenii politici vor găsi argumentele necesare.

Republica Moldova a semant Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 27 iunie 2014. Pe 2 iulie acelaşi an, Parlamentul de la Chişinău a ratificat Acordul, procedură pe care urmează să o îndeplinească toate cele 28 de state membre ale UE.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.